Parlamentul a adoptat legea prin care elevii primesc fructe si legume proaspete

Camera
Deputatilor a votat, miercuri, un proiect referitor la “Programului pentru
scoli al Romaniei pentru anul scolar 2018-2019”, prin care sumele de la
nivel judetean alocate achizitiei de fructe si legume proaspete pentru elevi
vor fi repartizate la consiliile locale ale comunelor si oraselor.
In calitate de for
decizional, Camera Deputatilor a votat cu 250 “pentru”, 3
“impotriva” si 5 “abtineri” proiectul.
Legea are ca obiect
de reglementare completarea art.3 din Ordonanta Guvernului nr.13/2017, cu un
nou alineat, in vederea sporirii ritmului de implementare a Programului pentru
scoli al Romaniei pentru anul scolar 2018-2019, prin identificarea unor solutii
de derulare cu operativitate a procedurilor de achizitie de fructe si/sau
legume proaspete, lapte natural de consum si/sau produse lactate fara adaos de
lapte praf, prin prevederi exprese privind repartizarea sumelor de la nivel
judetean la nivel local, respectiv consiliile locale ale comunelor, oraselor si
municipiilor si ale sectoarelor municipiului Bucuresti, aflate in
imposibilitatea derularii programului in scolile de pe raza lor teritoriala.
“In situatia
in care Programul pentru scoli al Romaniei se deruleaza de catre consiliile
locale ale comunelor, oraselor si municipiilor si ale sectoarelor municipiului
Bucuresti, prin hotarare a consiliului judetean, respectiv a Consiliului
General al Municipiului Bucuresti, se repartizeaza sumele defalcate din taxa pe
valoare adaugata, alocate judetelor, respectiv municipiului Bucuresti, aprobate
prin legea bugetului de stat cu aceasta destinatie, pe comune, orase,
municipii, respectiv sectoarele municipiului Bucuresti, cu asistenta tehnica de
specialitate a inspectoratului scolar juudetean, respectiv a Inspectoratului
Scolar al Municipiului Bucuresti”, prevede articolul unic introdus in
proiectul de lege.
Proiectul de lege a
fost adoptat de Senat, pe 28 noiembrie 2018, in calitate de prim for sesizat,
iar Camera Deputatilor a votat decizional initiativa. Prin urmare, proiectul va
merge la promulgare de catre presedintele Klaus Iohannis.