PAC, STRATEGII DE VIITOR
Vineri, 30 martie 2018, Academia de Studii Economice din București a găzduit dezbaterea cu tema Viitorul Politicii Agricole Comune în contextul noului cadru financiar multianual.
La dezbatere au participat Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, Victor Negrescu, Ministru Delegat pentru Afaceri Europene, prof. univ. dr. Valeriu Tabără, Președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, dar și deputatul buzoian Dănuț Păle, vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaților.
În deschiderea dezbaterilor, domnul prof. univ. dr. Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Științe Economice din București s-a arătat încântat de faptul că sunt prezenți toți actorii reprezentativi pentru domeniul agroalimentar: mediul de afaceri prin intermediul fermierilor, mediul academic și de cercetare prin vocea profesorilor și studenților și instituțiile statului, atât din punct de vedere legislativ, dar și executiv. Iar aceste discuții tripartite sunt cele mai potrivite pentru a găsi soluții practice în agricultură, consideră acesta.
Ministrul Negrescu, în alocuțiunea sa, a dorit să accentueze faptul că în cadrul consultărilor cu statele membre UE este necesară generarea de politici unitare, de coeziune și consens și că în niciun caz nu trebuie ignorat rolul Consiliului Uniunii Europene, acesta fiind un factor de decizie esențial.
Punctele pe care le-a atins domnul ministru Petre Daea în ceea ce privește viitorul PAC s-au axat pe nevoia de a conștientiza că într-o lume care se confruntă cu lipsa hranei, cu inaniția care afectează milioane de persoane, cu oameni care mor în fiecare zi din cauza înfometării, în aceeași lume în care există o Europă unită, trebuie să îți fixezi clar conceptul. Și în acest context, o politică agricolă comună este necesară, dar trebuie să fie susținută din punct de vedere financiar. În ceea ce privește țara noastră, trebuie să ne punem întrebarea cu ce vine România? Avem privilegiul de a beneficia de toate tipurile de forme de relief, dar trebuie să avem forță de exprimare, constanță, consecvență în stabilirea tabloului interesului național deoarece politica agricolă comună este și subiect și argument. Subiect de discuții și argument de promovare a țării.
Deputatul Dănuț Păle consideră că este necesară menținerea cadrului legal permanent actualizat astfel încât să fim în permanență conectați la spațiul comunitar, dar, este la fel de important ca România să își impună amprenta specifică asupra acestuia, în sensul adaptării și coroborării directivelor cu realitatea autohtonă.
„Realitatea de acum a agriculturii românești este nevoia a pune în centru ferma de familie. Recent, am început să ne adresăm micilor agricultori și producători și cred că acesta este trendul pe care trebuie să îl urmăm, aceasta este direcția în care trebuie să se îndrepte România și Uniunea Europeană. Încurajarea tinerilor să rămână sau să se întoarcă în zona rurală, să elaboreze proiecte de extindere a exploatațiilor agricole și vânzarea produselor pentru profit, aplicarea pentru subvenții care ar determina creșterea gradului de modernizare, crearea de rețele pentru un schimb eficient de informații și consultări, toate sunt importante. Astfel, am putea începe combaterea efectelor depopulării zonelor rurale, am contribui la reîntinerirea satului românesc, la dezvoltarea economică a gospodăriilor și implicit a țării noastre, la creșterea calității vieții și a produselor disponibile pe piață pentru consum.”- Dănuț Păle
Mesajul pe care a dorit parlamentarul PSD de Buzău să îl transmită în privința subiectului dezbaterii este cel că Uniunea Europeană trebuie să se adreseze acum politicilor pentru dezvoltarea fermelor mici și mijlocii, iar România ca membru al acesteia, care are un avantaj major, cel a fertilității terenurilor și, la fel ca Ministrul Agriculturii, crede că țara noastră trebuie să devină un actor principal în elaborarea acestor politici pentru a ne asigura că vom crea locuri de muncă în domeniul agriculturii, durabilitate, sustenabilitate și calitate.
„În același timp, pe plan intern trebuie să adoptăm planuri de comunicare și informare, de schimbare a mentalităților în ceea ce privește munca în agricultură, să prezentăm și să susținem avantajele acesteia, să arătăm că agricultura poate reprezenta o opțiune interesantă și provocatoare, nu o alternativă în lipsa a altceva mai bun.”-Dănuț Păle
La finalul dezbaterii domnul Păle a lansat o provocare rectorului ASE, cea de a efectua studii asupra aplicării unei fiscalități diferite în agricultură.
Această dezbatere face parte dintr-o serie care va continua în luna mai la Iași cu tema politicii de coeziune, a precizat doamna prof. univ. dr. Gabriela Drăgan, Director General al Institutului European din România, moderatorul discuțiilor.
Dănuț Păle, deputat PSD, Circumscripția electorală nr.10 , Buzău