Marcel CIOLACU la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat: TREBUIE o reașezare a sistemului

Premierul Marcel Ciolacu a vizitat marți Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, împreună cu colegii din PSD printre care s-au aflat purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, candidatul PSD la alegerile pentru CJ Buzău, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, vicepreședintele PSD, Mihai Tudose, candidatul alianței PSD-PNL la alegerile europarlamentare, și primarul municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan, candidatul PSD la primăria Râmnicu Sărat, la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat. Discuțiile s-au axat în principal pe fondurile atrase pentru dezvoltarea mai multor domenii de interes ale municipiului: sănătate, educație și infrastructură.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că știe foarte bine care sunt problemel Municipiului Râmnicu Sărat și de aceea s-a implicat pentru rezolvarea celor mai importante dintre ele, în special din domeniul sănătății. Aflat în vizită la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, premierul Ciolacu a declarat că odată cu finalizarea autostrăzii Moldovei, orașul va avea o altă perspectivă de dezvoltare.
E un spital care arată, din punctul meu de vedere, se ridică…. se poate mai bine, este, evident, clădirile sunt vechi. De aceea am pornit acest amplu program de dezvoltare împreună cu Ministerul Sănătății și din fonduri europene, și din bugetul de stat, și din împrumut de la Banca Europeană de Investiții; aproape 3,5 miliarde de euro în toată țara și cred că, la voi, o să mai stăm de vorbă o dată cu domnul manager și cu tine, să vedem zona de dotare, unde ne mai putem implica. Cred că problema care este și la Râmnic, este și la Buzău și nu numai, în multe locuri din țară, a detaliat Ciolacu.
Pe lângă ceea ce se va face, premierul spune că este conștient și de lipsurile pe care le are această unitate spitalicească, atât în ceea ce privește lipsa persoanlului medical suficient, cât și a medicamentelor din unitate.
Problema medicilor, de a acoperi absolut toate toate secțiile, o să facă parte dintr-un program național, astfel încât atractivitatea să fie pentru fiecare zonă în parte. Trebuie o reașezare a sistemului. Am ajuns la un efort bugetar de peste un miliard de euro pe lună pentru întreg sistemul de sănătate și cu regret spun că, încă sunt știri că nu există medicamente, încă sunt știri că nu sunt medici pe toate secțiile, dar, odată cu dezvoltarea infrastructurii, automat revine și atractivitatea. Eu știu eforturile pe care le faci tu, știu că achiți chiria medicilor care se instalează, ai primă de instalare, achiți transportul. Deci niciun guvern nu poate să pună nimic în aplicare fără autoritățile locale, fără un parteneriat între Guvern și autoritățile locale.
Marcel Ciolacu a dezmințit și zvonurile conform cărora acest spital s-ar transforma într-un dispensar, ba mai mult a subliniat ideea că în Spitalul Municipal Râmnicu Sărat „se face act medical”.
Nu, aici se face act medical, e sistemul de urgență! Am vorbit cu domnii medici, nimeni nu are așa ceva. Vreți să vă reamintesc tragedia în timpul pandemiei, când vi s-a închis spitalul și oamenii am avut cea mai mare mortalitate excesivă din țară? Nu, din lume? La prostiile făcute în momentul ăla, când am omorât oamenii cu zile și acum se stau pe la televizor și își dau cu părerea? Aceste lucruri nu mai vreau să se întâmple!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings