LA COSTEŞTI… A ÎNGHEŢAT CĂLMĂŢUIUL !
Calmatuiul, apa care se prelinge spre Dunare la intrarea in satul Costesti, este inclus, de istorici si cercetatori, printre misterele din Tinutul Buzaului fiind vorba despre existenta unor cursuri de apa subterane. In literatura populara exista legenda conform careia, in timpuri indepartate, albia Calmatuiului ar fi fost albia Buzaului, cei doi frati, Calmatuiul si Musaiosul (Buzaul de azi) despartindu-se dupa o cearta…ramasa cu testament si dupa sute si sute de ani.
Am putea spune ca este vorba despre o cearta perpetua, cearta care ar fi condus la inghetarea fratelui mai mic al Buzaului. Si asta pentru ca, cel putin in ultimii 20 de ani, autoritatile din Costesti, au mintit de au inghetat apele.
Amplasarea localitatii la o avarlitura de bat de municipiul Buzau, ar fi putut fi putut sa-i confere o serie de avantaje economico-sociale astfel incat sa inscrie comuna in top 10 cele mai infloritoare din judet. Nu s-a intamplat asta, iar comuna a ajuns in top 10 de la coada. Poate ca asta n-ar deranja prea mult si multi ar spune sa-si vada fiecare de ograda lui, dar atunci cand mor oameni, cand viata a sute de sateni este pusa in pericol in orice clipa, cand o intreaga comunitate poate fi decimata de COVID-19, nu gasesti pe unul din fruntea obstii sa stie sa intervina, este un fapt care observ ca nu deranjeaza nici macar autoritatile de rang inalt. In alte parti mult venerate ale ale Europei, aceasta inactiune se cheama crima cu premeditare! Greu de spus ce incadrare se face in judetul Buzau. La mijloc sa fie vorba de nepasare? De necunoastere ? De rea vointa ? De interese obscure ?
Si ar mai fi inca un aspect. Nu trebuie aruncata intreaga vina pe „ciuma rosie” sau „febra galbena” si as spune ca doar se aplica expresia Stapanul invata sluga hoata! Mai pe intelesul tuturor, Fac si ei, la scara mica, ceea ce fac altii, de sute de ani, la scara mare.
FEBRUARIE 2020: sfârșitul unei copile de numai doi ani, care a murit după ce mama sa a fost implicată într-un accident rutier, a revoltat toți locuitorii din Satul fara nume. Oamenii spuneu că în aproape fiecare familie a fost un deces din cauza drumului European 85, „drumul morții”, după cum îl numesc localnicii. Din 2000 până în prezent, proprietarii celor cateva sute de case construite au cerut Primăriei de care aparțin să intrevină la CNAIR, pentru a le face posibil accesul din șosea pe drumurile secundare ale cartierului.
Primarul Moise, suparat ca nu a reusit sa-si impuna fiul drept predecesor la carma comunei, l-a scos la bataie pe viceprimarul Nicolae Gioaba. Nimeni altul decat omul care l-a ajutat pe Moise sa ascunda gunoiul sub presurile PRIMARIEI. Asa ca, venit in fata protestatarilor, vicele a spus ca Moise este istorie si el va fi cel care preia fraiele Primariei in urmatorul mandat. Mare greseala de precampanie… Vicele trebuia sa vina in fata protestatarilor si sa demonstreze cate adrese a facut catre Comisia care se ocupa de amplasarea semnelor de circulatie si a limitelor de localitati, catre Prefectura Buzau, catre Consiliul Judetean Buzau, catre CNAIR etc. Daca existau astfel de adrese, poate ca ar fi vorbit. Daca drumul paralel cu DN 2 E 85 nu era amenajat pana la locuinta vicelui si iluminat precum in Dubai, poate ca ar fi avut mai multe de spus… Mai mult, cand s-a amenajat acel drum, nu a observat domnul vice ca intre iesirile spre DN 2 exista diferente de nivel de 20-30 de centimetri ?
Atunci cei de la Prefectura au vorbit, s-au batut in declaratii, i-ar pureceaua a ramas moarta in cotet…NU S-A REALIZAT ABSOLUT NIMIC
DUPA SASE LUNI...Aproape toți bătrânii din azilul de la Costești au fost infectați cu coronavirus, ceea ce face ca situația să devină dramatică. 23 de bătrâni dintr-un total de 35 au fost confirmați până acum cu infecție cu COVID-19. De asemenea, aproape jumătate din personal a contactat noul virus.
“Tot apar cazuri și la beneficari și la personal. Duminică seară, 8 bătrâni au fost duși la spital. Au fost testați toți beneficiarii și au mai apărut 8 cazuri. Așa că au venit ambulanțele și i-au luat la spital. Dar sunt fără simptome sau slab simptomatici.”, a declarat pentru șansanews.ro, viceprimarul din Costești, Nicolae Gioabă.
Cât privește declarațiile autorităților locale conform cărora DSP nu ar fi testat la timp personalul, medicul Carmen Scîntei a declarat pentru Focus TV:
“Noi am informat toate unitățile din teritoriu că noua metodologie prevede că fiecare unitate a devenit responsabilă de recoltarea periodică a acestor teste pentru verificarea personalului și a asistaților, noi, ca DSP, asigurând doar tampoanele de exudat, deci materialul, și executând proba. Cei de la Costești au înțeles că trebuie să ne deplasăm noi și să recoltăm. La ora aceasta noi avem foarte puține persoane, și nu avem sau nu aveam calitatea sau obligația de a ne deplasa în acea unitate.”
Ce s-a intamplat la „Azilul de batrani” din Costesti, poate fi si o consecinta a pregatirii personalului pentru stuatii complexe.
SI ALTELE...aspectele mentionate erau previzibile, iar atunci cand am atras atentia, autoritatile s-au lasat imbrobodite de ipocriziile locale.
Pe DN 2 E 85, prin Costesti, se perinda toti alesii natiei. Nimeni nu a vazut nimic, nimeni nu a auzit nimic si pe nimeni! Costesti a ramas printre ultimile comune cu un transport haotic de calatori, fara statii de autobuz, cu o retea de apa potabila pusa sub semnul intrebarii, cu drumuri aflate la rang de ulita, cu bone platite din banii publici si inca 101 de exemple cunoscute de tot satul, dar nu si de tot staful. Si nu trebuie sa aruncam vina numai pe neputinta lui Moise sau Geoaba pentru ca ei s-au complacut in fi doar slugile unui intreg amalgam de influiente locale si centrale cu spectru politic multicolor.