FORTE PROASPETE IN POLITIA BUZOIANA
13 absolvenţi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina au intrat, de astăzi, în rândurile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.
De astăzi, 5 noiembrie, 13 tineri au intrat în rândurile poliţiştilor buzoieni, la formaţiunile de ordine publică, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire şi, de asemenea, în funcţie de opţiunea personală.
Ei au fost înaintaţi în primul grad profesional şi, în perioada următoare, îşi vor începe activitatea în cadrul structurilor la care au fost repartizaţi.
Inspectorul general al Poliţiei Române, chestor general de poliţie Ioan Buda, i-a felicitat pe cei mai tineri poliţişti şi le-a urat mult succes: „Intraţi în instituţie în anul Centenarului Marii Uniri, lucru ce are o simbolistică aparte, urmând să duceţi mai departe tradiţia Poliţiei Române de garant al respectării legilor, drepturilor fundamentale şi a ordinii sociale. Mulţumesc familiilor dumneavoastră, care v-au încurajat şi susţinut în alegerea pe care aţi făcut–o, aceea de a fi poliţişti. Îi asigur că Poliţia Română este pregătită pentru integrarea şi protejarea voastră, pentru asigurarea condiţiilor de muncă şi eficientizarea activităţii.”