EXISTA TRATAMENT PENTRU IPOCRIZIE ?
Credeam ca tragedia de la Neamt poate insemna inceputul sfarsitului unei perioade in care de dimineata pana seara, tot romanul este supus unor cursuri sistematice de ipocrizie. Fiecare vorbeste in felul lui, bolnavul boleste pana moare, toata lumea se vaita, se arunca cu noroi si, cum ne-am obisnuit in Romania lor, toata vina o poarta vinovatul fara vina. “Pentru situatia de peste 30 de ani si pentru autoritatile locale si neimplicare cred ca suntem vinovati toti din aceasta tara, nu numai sistemul medical, fiindca am acceptat timp de 30 de ani sa traim intr-o astfel de situatie medicala”, afirma Nelu Tataru, la Letcani cand a fost intrebat daca se simte vinovat pentru situatia de la Neamt.
Europarlamentarul Cristian Busoi spunea altceva si se lega de lectiile predate de actualul presedinte: „Din păcate, actuala guvernare PSD este un eșec de la un capăt la altul. PSD a promis românilor nu mai puțin de 8 spitale regionale și un spital republican. A promis, de asemenea, reabilitarea, modernizarea și dotarea spitalelor existente. Sunt angajamente scrise negru pe alb în programul de guvernare, asumat și votat în Parlament. Ce s-a întâmplat cu ele? Simplu, ca și în economie, educație, infrastructură, și de promisiunile în domeniul sănătății s-a ales praful”, a spus președintele la ceremonia de decorare a unor instituții medicale, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății.
Intentionat sau nu, din nestiinta sau din semne ale senilitatii, cei mai multi au uitat de filmul apocaliptic al aplicarii in practica a HG 345 din martie 2011 prin care s-a impus inchiderea a 200 de spitale din Romania. Atunci nou nascutii “zburau” cu incubatoare cu tot pe scarile spitalelor, mame lehuze care abia se tarau cu sondele si furtunele in mana asteptand in curtile spitalelor, bolnavi operati imobilizati in carucioare, scosi din saloane de brancardieri, batrani suferinzi, speriati si cocarjati care spuneau cu glas de adio ca se duc acasa sa moara…
Asa s-au derulat acele scene de groaza in urma cu aproape zece ani… Cine a inchis cele 200 de spitale din Romania ? UE si FMI pe mana PNL, PDL si UDMR, recte ministrul Nicolaescu cu indicatii precise de la presedintele Basescu. Atunci, la Neamt s-au inchis doua spitale, iar la Buzau trei. “Romania are cea mai mare densitate de paturi de spital la mia de locuitori din Uniunea Europeana si cat timp vom merge pe acest mod de a asigura populatiei sanatatea nu vom face altceva decat sa cheltuim banii in zile nesfarsite de spitalizare pentru personae care nu necesita aceasta spitalizare”, zicea actualul europarlamentar Traian Basescu. Care era solutia impusa la vremea respectiva de catre “marii experti” ai natiunii ?
Guvernul ar trebui sa admita ca masura inchiderii spitalelor vine ca urmare a faptului ca sistemul de sanatate are la dispozitie numai 3,5% din PIB, cel mai mic procent din Uniunea Europeana. O solutie viabila, in aceasta situatie, ar fi privatizarea unitatilor spitalicesti neperformante. „Pentru aceasta este nevoie insa de o deschidere a guvernului pentru parteneriatul public-privat, este necesara o viziune mai larga – aici nu e vorba sa vinzi un butic, e o unitate sanitara mare, deci ai nevoie de investitori cu mare putere financiara, deci vorbim de oameni care sa investeasca milioane de euro intr-o unitate sanitara”. Solutia dispusa pentru spatiile lasate libere prin desfiintarea spitalelor ? Se vor transforma in crese si azile…
„Pesediștii guvernează încercând permanent să găsească țapi ispășitori pentru propriile eșecuri. Nu mai pot păcăli însă pe nimeni, în sănătate cu atât mai puțin. Dacă și-ar fi propus în mod real să construiască sau să reabiliteze spitale în România, Guvernul nu ar fi trebuit decât să acceseze banii europeni. Avem la dispoziție fonduri pe care PSD pur și simplu nu vrea să le folosească”, potrivit președintelui Iohannis.
Ludovic Orban, spunea, pe vremea cand era ministru al transporturilor, că niciunul dintre marile proiecte de infrastructură nu este aprobat de UE, nu pentru că proiectele ar fi proaste, ci pentru că Bruxellesul cam strâmbă din nas când e să dea mulţi bani: “Ca să poţi absorbi bani trebuie ca onor Comisia Europeană să aprobe cererile. Niciun mare proiect nu este aprobat până acum, ei nu sunt prea bucuroşi că-ţi dau bani”.
Atunci, despre ce vorbim ?