ECOLOGIZARE CU PLACA PE LACUL SIRIU

Grupul de inițiativă C.L.O.S.E.R și paddleX, cu susținerea „Cu Apele Curate” au continuat ecologizarea pe Lacul Siriu vâslind pe Stand Up Paddle și caiace. Au participat peste 20 de voluntari din țară și reprezentanți ai IPJ Buzău.

În urma acțiunii din primăvară, tinerii pasionați de sporturi acvatice au continuat ecologizarea unui mal plin de deșeuri, care nu a putut fi curățat complet prima dată și au apelat la alți iubitori de natură.

Au venit în ajutorul lor voluntari din localitățile învecinate și chiar din București, Buzău, Brașov, Suceava și reprezentanți ai IPJ Buzău.

Datorită mobilizării a 23 de voluntari, în 2 ore s-au strâns peste 160 de saci (aproximativ 1,5 tone) cu PET-uri, încălțări, sticle, becuri și alte deșeuri care au rămas pe mal. S-au alăturat acțiunii Asociația Mai Mult Verde prin proiectul „Cu Apele Curate”, au furnizat saci și mănuși, iar pentru colectarea lor s- a ocupat Administrația Apelor Române.

Organizatorul acțiunii, Auraș Mihaiu, declară:

„Rămăsesem datori să terminăn de ecologizat malul pe care l-am început în primăvară și am reușit! Datorită oamenilor cu suflet și de apreciat că au venit special pentru acest eveniment în ziua lor liberă. Mă bucur că ni s-au alăturat și voluntari de la IPJ Buzău.

Sperăm ca în curând să nu mai găsim deșeuri pe lac și apelăm la buna creștere a turiștilor care campează în jurul lacului să strângă după ei.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings