Duminica Floriilor

Aceasta este ziua în care Mântuitorul intră în Ierusalim în uralele multimii, ca un împărat, dar nu ca un cuceritor, căci acela intra în armură si pe cal, ci: ”smerit si călare pe asin, pe mânzul asinei” (Zaharia 9, 9).

Pericopa evanghelică ne povesteste cum înainte de intrarea în Ierusalim, Iisus cinează în Betania cu Lazăr, cel înviat din morti, cum Maria îi spală picioarele Mântuitorului cu mir de mare pret si trezeste invidia în inima lui Iuda Iscarioteanul. După aceasta este intrarea triumfală cu urale si ramuri de finic, a doua zi după cina cu ucenicii si Lazăr.

Cu doar câteva zile înainte de intrarea în Ierusalim, Mântuitorul Hristos se află în Pereea, un tinut pustiu dincolo de Iordan, unde află că Lazăr este grav bolnav. Porneste spre Betania, iar aici la intrarea în oras este întâmpinat de Marta si Maria care-i spun: ”Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit” (Ioan 11, 21), iar Hristos îi răspunde: ”Eu sunt Învierea si Viata!” (Ioan 11, 25). Potrivit Sfintei Scripturi, Mântuitorul lăcrimează în fata mormântului lui Lazăr, dar nu doar pentru prietenul Său mort, ci pentru toată firea omenească aflată în stricăciune. Părintele Stăniloaie afirmă că un astfel de cuvânt sau o astfel de putere trebuie să fi folosit Dumnezeu Cuvântul si la crearea lumii. Dar atunci le-a creat pe toate pe rând, pe când la învierea de obste va chema trupurile tuturor la o nouă viată. În cazul lui Lazăr, biruinta asupra mortii nu a fost definitivă, deoarece la el a fost doar o reinsufletire a trupului său pământesc.

În seara zilei învierii lui Lazăr, Mîntuitorul cinează împreună cu ucenicii lui la casa Mariei, Martei si lui Lazăr. În scrierilei Fericitului Ieronim (secolul al V-lea) si în jurnalul pelerinei Egeria, ”Lazarium-ul” este casa de pelerinaj din acea perioadă crestină, nu mormântul unde a stat patru zile. Aici Maria vine la Iisus si ”luând o litră de mir de nard curat, de mare pret, a uns picioarele lui Iisus si le-a sters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului” (Ioan 12, 3). Iuda fiind viclean, invidios si mândru este deranjat de gestul Martei de a risipi acel mir în schimbul vânzării lui ca banii să fie dati celor săraci, (acest lucru denotă grija pe care Mântuitorul a avut-o pe tot parcursul misiunii sale de propovăduire de cei nevoiasi). Dar Iuda din lăcomia sa pentru avutie, căci, ”având punga, lua din ce se punea în ea”, s-a scandalizat, căci el îsi lua singur plata pe care nu o merita. Avem exemplul celor care si astăzi încearcă prin diferite modalităti să se cinstească fără demnitate.

A doua zi, Mântuitorul merge la Ierusalim unde lumea îl întâmpină cu urale si strigă: ”Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel” (Ioan 12, 13). Sfânta Scriptură spune că multimea s-a adunat acolo nu doar să-L vadă pe Iisus, ci si pe Lazăr. Tot orasul aflase de minunea făcută cu Lazăr. De fiecare dată când Iisus a înviat, pe fiica lui Iair si tânărul din cetatea Nain, a rugat pe cei de fară să fie discreti si să nu împrăstie vestea până ce nu va veni vremea. Acum face chemarea lui Lazăr de fată cu toată lumea, semn pentru care împlinirea legii avea să fie aproape.

Ierusalimul avea să-i fie Mântuitorului încăpere de tortură, loc al umilintei, mormânt, locul unde va gusta de bunăvoie consecintele neascultării adamice. Arhiereii si cărturarii, cei care studiau neîncetat litera legii si pe prooroci si asteptau pe Mesia, se sfătuiesc să-L omoare pe Iisus si pe Lazăr, căci: ”din cauza lui multi dintre iudeii mergeau si credeau în Iisus” (Ioan 12, 11).

Să încercăm în acestă săptămână să Îl urmăm pe Hristos pe drumul Crucii, care este pentru noi drumul vietii, al iertării si al mântuirii noastre, fără acest drum nu ne putem mântui. Hristos spală picioarele ucenicilor la Cina cea de Taină ca să ne învete smerenia si întemeiază jertfa liturgică si îi împărtăseste pe ucenici înainte de patima Sa.

Astăzi este Duminica Floriilor când Mântuitorul nostru Iisus Hristos intră ca un împărat în Ierusalim, spre a se da de bună voie la chinuri si moarte pentru noi păcătosii.

Mihail Neicu