Duminica Blajinilor

Suntem la limita dintre toleranta si inselaciune, “Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut” (Ioan 20, 29).Aceste cuvinte le-a grait Domnul credinciosului Sau ucenic, care n-a vrut să creada in invierea Domnului atunci cand ea i-a fost adusa la cunostinta de catre fratii lui, Apostolii; aceste cuvinte le-a grait Domnul ucenicului care spusese sus si tare ca el nu va crede in invierea Domnului pana ce nu se va capata dovada vie a acestei intamplari atat de minunate si atat de insemnate pentru lume.

            “Am vazut pe Domnul”, i-au spus cu bucurie Sfantului Apostol Toma ceilalţi Apostoli, carora li S-a aratat Domnul chiar in ziua invierii Sale, seara, intrand in camara fara a deschide uşile.
Camara era zavorata bine de frica urii iudeilor, ce de-abia savarsisera uciderea de Dumnezeu si luasera toate masurile impotriva invierii care fusese prevestita.“De nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor”, a raspuns Toma, pe care il uimise  preaimbucurătoarea veste, si “de nu voi pune degetul meu in semnul cuielor si de nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25).
Vorbind astfel, a aratat nu necredinta cea vrajmasa lui Dumnezeu, ci bucurie negraita; asa a aratat ce simtea sufletul lui inaintea maretiei intamplarii ce a schimbat soarta omenirii. Cu Hristos si in Hristos omenirea a inviat.  Domnul nu a intarziat sa ii dea iubitului Sau ucenic dovada pe care acesta o dorea. Dupa ce a trecut o saptamana de cand Se arătase Apostolilor pentru intaia data, Domnul S-a aratat din nou, fiind ei cu totii impreuna si Toma aflandu-se cu ei. Usile erau inchise,casiintaia data, de frica iudeilor.
Apostolii L-au văzut dintr-o data  pe Domnul stand inaintea lor. Pace voua, le-a grait El. Apoi, intorcandu-se catre Toma, i-a zis: “Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele, si adu mana ta si o pune in coasta Mea, si nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20, 27).
Prin aceste cuvinte, Domnul a aratat ca El, Cel pretutindenea fiitor dupa Dumnezeire, era an mijlocul ucenicilor Sai si atunci cand Toma, presupunand că El nu este de fata, le-a aratat raspicat acestora starea de nedumerire care il cuprinsese la vestea
invierii.
Toma dorea sa se incredinteze de inviere: el primeste o incredintare neasemuit mai inalta, inaintea careia nici n-o mai baga in seama pe cea a invierii. “Domnul meu si Dumnezeul meu!” – striga Toma. „incredintandu-ma de Dumnezeirea Ta, nu mai caut sa ma incredinyez de inviere. Tie, Atotputernicului Dumnezeu, iti sunt cu putinta toate lucrarile, care sunt mai presus de intelegerea omeneasca”.

Fericiti sunt aceia dintre noi care cred in El! Miezul faptei este credinta. Ea il apropie pe om de Dumnezeu si il face pe om al lui Dumnezeu; ea il aduce pe om inaintea fetei lui Dumnezeu, si în ultima zi a vietii acestei lumi, la inceputul zilei vesnice, il va aseza de-a dreapta tronului lui Dumnezeu ca sa il vada in veci pe Dumnezeu, ca sa se desfateze in veci de Dumnezeu, ca sa imparateasca in veci impreuna cu Dumnezeu.
“Fericiti cei ce nu au vazut si au crezut”.

Mihail Neicu