DOI PRESEDINTI SI DOI PRIMARI, inaugurează o nouă fabrică veche din judet
- septembrie 2024. Grupul austriac Wienerberger, cel mai mare producător de cărămizi din lume, inaugurează o nouă fabrică în județul Buzău. La eveniment vor fi prezenți reprezentanți ai Guvernului și ai autorităților locale.
Fabrica se află în comuna Berca, sat Sătuc, transmite miercuri, 11 septembrie, Profit. La eveniment vor fi prezenți directorul general al grupului, Heimo Scheuh, directorul financiar, Gerhard Hanke, directorul de operațiuni pentru est, Solveig Menard-Galli, alături de echipa din țară, printre care se numără Răzvan Boșomoiu, Managing Director pentru România, directorul fabricii din Buzău și directorul de operațiuni.
În plus, vor veni și ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu-Ștefan Oprea, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, senatorul Lucian Romașcanu, președinte ales al Consiliului Județean Buzău, și primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.
Wienerberger AG are șapte fabrici în România, care i-au adus anul trecut vânzări de aproape 94 de milioane de euro. Grupul a încheiat exercițiul financiar cu o cifră de afaceri de 4,2 miliarde de euro, conform raportului anual. Cifra de afaceri pentru România era în scădere cu aproape 28 de milioane de euro, față de 2022.
25 aprilie 2016. Grupul austriac Wienerberger, cel mai mare producător din lume de cărămizi, cumpăra fabrica de cărămizi de la Berca din județul Buzău, deținută de către omul de afaceri de origine turcă Omer Susli, conform informațiilor disponibile la vremea respectiva.
Omer Susli, proprietarul mai multor afaceri din industria locală a materialelor de construcții, controlează lanțul de bricolaj Praktiker România, cumpărat în urmă cu doi ani de la grupul german.
Tranzacția dintre Wienerberger și Omer Susli include numai fabrica din comuna Berca (județul Buzău), nu și cea din localitatea Cobadin (județul Constanța). Ambele fabrici exploatează carierele de argilă din perimetrele aflate în apropierea capacităților de producție, conform licențelor acordate de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM).
Austriecii de la Wienerberger aveau, la acea vreme, deja trei fabrici de cărămizi la Gura Ocniței (județul Dâmboviței), Sibiu și Tritenii de Jos (județul Cluj), iar atunci au căutat soluții de creștere a capacităților de producție pentru a răspunde majorării cererii pe piața de profil, fiind luată la un moment dat în calcul și ideea construirii unei fabrici noi la Iași, în apropiere de rivalul său direct, Ceramica Iași.
Wienerberger România are în plan retehnologizarea facilităţilor de producţie în următoarele luni, pentru a le aduce la standardele internaţionale ale grupului, oferind astfel produse de calitate ridicată pe piaţa din România. Acestea erau informatiile oferite, cu generozitate, de conducerea fabricii de la vremea respectiva.
Search Chemicals, controlată de Omer Susli, a cumpărat în decembrie 2013 fabrica de cărămidă de la Sătuc (comuna Berca, județul Buzău) în cadrul unei tranzacții de 2,94 mil. Euro finanțate printr-un credit pe 10 ani de către Garanti Bank.
Omer Susli, 52 de ani, este proprietarul unui portofoliu de companii, din care fac parte Romtextil din industria textilă, producătorul de vopsele Astek, al Tempo Invest (fabrică de cretă măcinată și transport rutier), Travel Tips în industria turistică, respectiv a companiei Search Chemicals din domeniul comerțului cu materiale de construcții, potrivit ultimelor informații făcute publice.
Pe 25 februarie 2014, Search Chemicals a anunțat achiziția a 100% din acțiunile Praktiker România, respectiv a 100% din acțiunile Praktiker Real Estate de la firmele germane Baumarkt Praktiker Germania și Baumarkt Praktiker International.
Lanțul de magazine Praktiker a devenit centrul de greutate al afacerilor lui Omer Susli, reușind să obțină în 2014 un profit net de 90,9 mil. Lei (20,2 mil. Euro) la o cifră de afaceri de 588,8 mil. Lei (132,5 mil. Euro) la un număr mediu de 1.517 angajați.
Dacă Omer Susli și-a mutat centrul de greutate al afacerilor în piața de bricolaj, unde se duce o luptă strânsă cu rețele precum Dedeman, Leroy Merlin, Kingfisher, de cealaltă parte, Wienerberger este un jucător care s-a extins treptat în piața locală de profil.