CINE-L SABOTEAZĂ PE PAMFIL ȘEICARU ?

Breasla jurnalistică buzoiană nu scapă niciun prilej  în care să nu vorbească despre cel mai mare ziarist român din perioada interbelică, omul care a pus bazele modernismului jurnalistic dintre cele două razboiae mondiale și după…până în zilele noastre când  aceeași breaslă nu face altceva decât să-l saboteze. Nu numai pe Pamfil, ci pur și simplu să persifleze și să saboteze presa de azi, cât mai există din ea, dar mai ales pe ce de mâine.

Mai întâi de toate să-i dăm cuvântul maestrului Pamfil:

„Mă numesc Pamfil Șeicaru, născut în anul 1894, luna aprilie, ziua 18, în satul Tabarasti de lângă Buzău… Am intrat în presă cotidiană în aprilie 1918, după ce am fost demobilizat și de atunci am continuat să fiu comentator al evenimentelor politice interne și externe, colaborând succesiv la diverse ziare și reviste. În 1923 am fost angajat la ziarul Cuvântul, că șef-redactor, proprietar fiind ing. Titus Enacovici. Articolul de fond (leit articol) era semnat de mine. În anul 1924 am fost ales președinte al Sindicatului ziariștilor. În 1927 am demisionat de la ziarul Cuvântul și am luat conducerea ziarului Curentul, al unei societăți anonime, unde am funcționat ca director și redactor-șef… Din ianuarie 1927 și până la 9 august 1944, când am plecat din țara, articolul de fond era semnat de mine. Am fost ales de trei ori că deputat independent în Parlamentul țării…”

Așadar, marți, 18 aprile 2023, se împlinesc 129 de ani de la nașterea lui Pamfil Șeicaru, probabil cea mai puțîn mediatizată personalitate a perioadei interbelice în cultură românească, deși Șeicaru a fost cel mai mare gazetar dintre cele două războaie mondiale. Pamfil Șeicaru a dispărut, fizic, dintre noi la dată de 21 octombrie 1980, la Munchen. În urmă au rămas multe…

… Cu citatele lui Pamfil Șeicaru am  umple sute de pagini și, în consecință, nu putem să va reținem atenția prea mult. Însă, ca semn de respect pentru meseria de jurnalist reamintim doar două: “Gazetăria este un gen bastard, produs al întâlnirii social-politicului cu literatură.”,”Călimara unui gazetar de luptă nu poate fi umplută cu apă sălcie a amabilităţilor.”

Și acum să derulăm povestea ultimilor opt ani, poveste ce se leagă de întrebarea  formulată în titlu.

La jumătatea anului 2015, mai exact în luna iulie, un grup de ziariști buzoieni ( printre semnatari erau Călin Bostan, Dorin Ivan, Titi Petre s.a.)  a inițiat un Proiect de Hotărâre privind Atribuirea denumirii “Centrul Judeţean Media – Pamfil Şeicaru” imobilului aflat în domeniul public al judeţului Buzău şi în administrarea Consiliului judeţean, situat în municipiul Buzău strada Chiristigii nr.3. În ședința din 29 octombrie2015 a fost adoptată Hotărârea cu numărul 224, prin care Proiectul devine realitate. Două luni mai târziu, respectiv la dat de 17 decembrie 2015, a fost adoptată, de către Consiliul Județean Buzău, Hotărârea nr.282 privind Aprobarea demersului Muzeului județean Buzău de organizare a unei colecții publice ”Istoria presei buzoiene civile, religioase și militare”.

În aceeași zi, colegii din grupul semnatar al proiectului din iulie 2015, mi-au făcut propunerea să mă ocup de organizarea colecției publice ”Istoria presei buzoiene civile, religioase și militare”. Am început demersurile împreună cu distinsul nostru coleg, prof. dr. preot Mihail Milea, mai ales că la mijloc era vorba de presă civilă, religioasă și militară. Și nu deschideam ușile cu mâna goală. Și asta pentru că, printre altele, la vremea respectivă, aveam o colaborare foarte bună cu mulți colegi din țară și, ce este mai important, bătusem palmă pentru donarea unor utilaje tipografice cu o vechime apreciabilă, colecții de aparate foto, ziare, radiouri, manuscrise, mobilier aprtinand unor mari ziariști buzoieni și multe altele.

Demersurile noastre se finalizau precum lucrările Meșterului Manole. Ce stabileam astăzi, mâine nu mai era valabil!  Astăzi stabileam locația, mâine pică totul. Atunci mă tot întrebăm ce se întâmplă, de ce Pamfil Șeicaru nu are norocul să fie amintit, așa cum merită, și la Buzău. Răspunsul l-am găsit mai târziu…

Anul trecut, adică după șapte ani de amânări și promisiuni, am gândit și inițiat un alt proiect cu denumirea generică <<CENTRUL JURNALISTIC DE FORMARE ȘI DOCUMENTARE „PAMFIL ȘEICARU”>>. Proiectul reprezintă o premieră la nivel național, cuprinde mai multe secțiuni legate de trecutul prezentul și viitorul presei buzoiene. A trecut un și două luni de când am început noile demersuri. Rezultatul este cel de la primul proiect: Ăla nu are spațiu, ăla are dar nu-l lasă inima să-l dea, ăla are dar trebuie să-l reabiliteze..

În schimb, de o jumătate de an, a început bătălia cea mare pentru spațiile reabilitate pe strada Chiristigii, nr.3, acolo unde pe frontispiciu ar fi trebuit să scrie ”Centrul Judeţean Media – Pamfil Şeicaru”…

Și acum să încercăm să găsim un răspuns la întrebarea CINE-L SABOTEAZĂ PE PAMFIL ȘEICARU ?

Întreaga poveste, a fost prezentată în câteva fraze, fără a intră în amănunte. Un singur aspect aș vrea să-l mai adaug. Are sau nu are importanta, dumneavoastră. În urmă cu doi ani și jumătate, o instituție din Buzau scotea la concurs un post de „ins” sau „insă”care ar urma să se ocupe de istoria presei. Vechimea stabilită pentru participarea la concurs era de un „an”. Atunci m-am interesat mai în amănunt despre anunțul cu pricina. Rezultatul: după două zile concursul a fost anulat, postul n-a mai existat și nu mai există nici în ziua de astăzi!

Revenind la legătură dintre „Meșterul Manole” și „Meșterul Pamfil Șeicaru” putem spune cu siguranță că este dată de Ana. Dar fiecare cu Ana lui. Și aici sunt nevoit să mă opresc, iar colegii de breaslă să ia amite la ce spunea Pamfil Șeicaru: “Călimara unui gazetar de luptă nu poate fi umplută cu apă sălcie a amabilităţilor.”

Cu respectul cuvenit față de nobila meserie de ziarist, dar și cu amărăciunea că „apa salcie” a umplut stilourile multor colegi, a consemnat TITI PETRE.