37 de străini, depistati ilegal
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări în baza planurilor proprii de acțiune și în cadrul mecanismului de cooperare integrată au intensificat, la nivel naţional, activităţile specifice cu scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă în rândul comunităţii noastre.
Astfel, în perioada 28 martie -1 aprilie a.c., au fost efectuate mai multe acţiuni şi controale, atât cu forţe proprii cât şi în cooperare cu structuri având atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini la nivel naţional.
În cadrul acţiunilor, 37 de cetățeni străini au fost depistați în situaţii ilegale, cei mai mulţi în Bucureşti şi pe raza de competenţă a judeţelor Dolj și Timiș. Dintre aceştia, 12 au întrunit condiţiile necesare prelungirii dreptului de şedere, pentru 16 au fost dispuse măsuri de părăsire a teritoriului României, șase au solicitat o formă de protecție internațională, iar pentru ceilalți s-au dispus alte măsuri.
Pentru nouă persoane au fost organizate misiuni de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României. La ieşirea din ţară pe numele lor a fost aplicată măsura de nepermitere a intrării în România, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Poliţiştii au aplicat 114 de sancţiuni contravenţionale cu avertisment şi amendă, în valoare totală de 27025 lei, cetăţenilor străini care nu au respectat legislaţia în domeniul migraţiei.
În domeniul azilului, în aceeaşi perioadă, au fost depuse 23 de solicitări pentru acordarea unei forme de protecţie internaţională în România. Cele mai multe persoane sunt din Iraq, Siria și Bangladesh.
Acţiunile desfăşurate de către poliţişti urmăresc asigurarea ordinii şi siguranţei cetăţeanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor şi combaterea migraţiei ilegale.
Biroul Informare şi Relaţii Publice