VIITORUL- LOCOMOTIVA BUZĂU- Calificată  în faza a III-a a CUPEI ROMÂNIEI

Miercuri 30 iulie 2014,de la orele 17,30,pe stadionul ,,Cornel Negoiescu” din Buzău s-a disputat meciul de fotbal din Cupa României, dintre Viitorul și Conpet Cireșu din Județul Brăila.

Pe o caniculă destul de mare ( temperatura aprox.35 de grade, aceasta fiind mai mărită și de suprafața sintetică!), jucătorii celor două formații s-au chinuit din răsputeri 120 de minute pentru a desemna echipa care va merge mai departe în următoarea fază a competiției.

E păcat că această echipă, căreia mulți îi cântau prohodul, ,,defuncta” Viitorul-Locomotiva, echipă alcătuită numai din jucători buzoieni se află pe punctul de a-și opri ascensiunea deoarece nu are ,,voie” să joace pe terenul Gloria(cel puțin meciurile din Cupă dacă nu și cele din Liga a III-a).Menționăm faptul că Viitorul nu poate juca meciurile din Liga a III-a pe stadionul ,,Cornel Negoiescu” deoarece acesta nu are cel puțin 500 de scaune pentru spectatori cum prevede regulamentul.

viitorulDupă primele 90 de minute scorul a fost de 1-1 prin golurile marcate de Cireașă în min.24 și respectiv Mihălcescu în min.83 ducând astfel meciul în prelungiri.

A urmat cele două reprize de prelungiri, jucătorii dând tot ce au putut,făcând eforturi supra naturale pentru a reuși să termine meciul ,,în picioare”.(Aproape toți veneau la banca de rezerve cerând să fie înlocuiți!-motivul-epuizarea fizică).

Echipa brăileană a stat mai bine la mijlocul terenului acolo unde i-a depășit pe jucătorii buzoieni și chiar puteau câștiga jocul în timpul regulamentar (s-a văzut lipsa fraților M.și C.Pușcă, plecați în concediu, rămânând jucători  de bază în angrenajul echipei).

Cu toate acestea echipa câștigătoare a fost Viitorul Buzău care își continuă ascensiunea bună –cu toate că puțini se așteptau la lucrul acesta-reușind calificarea în faza a III-a a Cupei României după loviturile de departajare.

Eroul partidei a fost portarul Viitorului-Alin Oprea-care a reușit să apere două lovituri de la 11m., cu una rămânând celebru reușind să apere chiar pe cea a lui ,,Bănel”Niculiță (fratele ex-stelistului, jucător care are mari șanse să joace în sezonul următor la echipa italiană Chievo).

PORTARUL ALIN OPREA FELICITAT DE FINANȚATORUL IONEL TURTURICA

La sfărșitul partidei jucătorii i-au scandat numele, săltându-l în aer de bucurie pe finanțatorul și conducătorul Viitorului dl.Turturică împreună cu dl.Isac (după plecarea lui Gabi Bădescu la F.R.F., prezent fiind și domnia sa la acest joc).

 

Trist este faptul că bucuria victoriei a fost mare mai mult pe teren decât în tribune, spectatorii, deși puțini la număr, au părăsit triști stadionul pentrucă Viitorul a câștigat ( membrii A.J.F.-în totalitate lipsă -la un moment dat-,ziariștii,fotoreporterii,televiziunile,etc.).

 

Viitorul: Oprea, Poterașu, Ceaușel, Nedelea, Manea, Chiorcău, Nicola, Pâslaru, A.Zota, Mihălcescu, Moisac, Toader, Popescu, Turturică, Constantinescu.

Următoarea fază a III-a a Cupei României-Timișoreana, se va desfășura în data de 13 august 2014 când vor participa cele 36 de echipe calificate din faza a II-a, urmând ca peste două săptămâni, respectiv pe 27 august 2014 să intre în competiție și echipele de liga II-a.

Related posts

Leave a Comment

Privacy Policy Settings