Calendar Crestin Ortodox
BREAKING NEWS

UN ALT PARLAMENTAR BUZOIAN VA INTRA DUPA GRATII…

0    Noutati, Politic  admin

Parlamentarul de Buzau, Gheorghe Coman (44 de ani), cunoscut ca “deputatul Gigioaca” sau ,,deputatul auto”, a ramas celebru pentru greselile gramaticale care au facut ocolul internetului. Gheorghe Coman, folosindu-se de influenţa conferită de funcţia de conducere deţinută în cadrul formaţiunii politice din care face parte (Partidul Conservator), i-a solicitat unui denunţător, în schimbul menţinerii acestuia în funcţia publică de director executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău, diverse servicii precum şi foloase materiale necuvenite. Deputatul i-a cerut denunţătorului ca, în schimbul menţinerii acestuia în funcţia de director adjunct al DSVSA Buzău, să îl angajeze ca şef al Serviciului Economic şi Administrativ în cadrul instituţiei pe preşedintele executiv al organizaţiei judeţene Buzău a PC. De asemenea, a pretins ca denunţătorul să intervină la o echipă de control constituită din angajaţi ai DSVSA Buzău, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza oraşului Nehoiu, judeţul Buzău, astfel încât să favorizeze o societate comercială verificată, administrată de un consilier al aceluiaşi partid.

Prin curtea DSV Buzau, la vremea respectiva, se vorbea ca denuntatorul a fost pus in fata faptului implinit. Prin lona octombrie 2013, in timp ce se afla intr-un birou din cladirea de pe Balcescu, nr.48, denuntatorul, printre alte discutii, ar fi abordat si un subiect legat de solicitarile deputatului. Dupa plecarea denuntatorului, ocupantul biroului a facut apel la specialistii din DNA, iar a doua zi s-ar fi produs o intalnire in trei.

Dupa proape un an, surse demne de toata increderea afirma cu mana pe inima ca un alt parlamentar buzoian ar urma sa calce pe urmele lui „Giogioaca”. Prea multe nu s-au spus despre acest nou caz, ci doar faptul ca parlamentarul ar fi fost „dat in gat” de un alt ales local. Cine sa fie, cine sa fie…? Deocamdata avem doar banuieli…

« »

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings