TREI CULORI, IMN DE IARNA BUZOIAN

”Înaintăm cu greu, sunt dopuri de zăpadă pe drum, nu ştim ce ne aşteaptă mai departe. Am plecatbursucul cu patru utilaje şi cu şeful de la Drumuri Judeţene. Dinspre Brăila, mai încearcă o echipă să ajungă la Robeasca, dar aceştia au reuşit să facă un kilometru în aproape cinci ore. Sper ca cei care se chinuie de ore bune în această misiune extrem de grea să ajungă la pacientă înaintea noastră şi să o ducă în siguranţă la spital, dacă nu, să ne unim eforturile cu utilajele cu care am plecat eu şi să reuşim să ne atingem obiectivul, poate şi vremea va fi mai îngăduitoare în orele următoare”, declara, duminică aproape de miezul noptii, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristi Bîgiu.

Amplasat la intretaierea directiilor de vant, judetul nostru ramane in continuare unul dintre putinele din tara in care fiecare toaca pe fiecare, nu poti avea incredere in nimeni, iar atunci cand crezi ca te poti baza pe un prieten vezi ca acesta iti e cel mai aprig dusman. Tocmai de aceea Domnul ne-a lovit cu CODUL ROSU pentru un mandat de doar sase ore.

Fara a face speculatii politice vizavi de codurile iernii si culorile din hora politica buzoiana, revin la declaratia presedintelui Bigiu. Poate ca unii vor cataloga plecarea presedintelui spre Robeasca drept una care sa-i creasca cota in fata alegatorilor. Cei care gandesc asa se inseala, iar gestul presedintelui Bigiu intra in sfera celor care vor sa dea un imbold, vor sa dea incredere oamenilor care se luptau cu nametii si, de ce nu, sa dea inca un dram de speranta gravidei din Robeasca.

Despre gravida din Robeasca au circulat informatii la minut. Mai mult, un medic specialist de la Maternitatea din Buzau a dat tot timpul indrumari moasei din comuna. Pana aici totul pare in regula, mai ales ca luni dimineata, pe la trei si jumatate femeia a nascut la Faurei.

In cazul Robeasca, se impunea totusi o intrebare mai mult decat fireasca:UNDE-I MEDICUL DIN COMUNA? Aceeasi intrebare este valabila si pentru celelalte comune din judetul nostru unde au fost cazuri deosebite in aceasta perioada. Nu l-am auzit gangurind nici pe Arafat si nici pe altcineva din minister despre disparitia medicilor de la comune exact in perioada in care toata lumea isi facea probleme pentru aparitia unor cazuri deosebite.  De ce moasa ramane medicul satului si in perioada secolului asta ? Nu vreau sa fac speculatii, dar cineva trebuie sa raspunda la aceasta intrebare…

Titi Petre

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings