Toma muta sediul Primariei
Acum Palatul Comunal figureaza pe Bulevardul Unirii 163, iar noua adresa va fi Piata Dacia, nr.1 In luna noiembrie, consilierii municipali vor avea pe ordinea de zi PROIECTUL DE HOTĂRÂRE NR. 317 din data de 12.09.2017 privind aprobarea renumerotării administrative a imobilelor din Piaţa Daciei, municipiul Buzău. Iata care sunt argumentele primarului Toma in ceea ce priveste oportunitatea adoptarii proiectului despre care facem vorbire:”Luând în considerare faptul că în Piaţa Daciei există mai multe imobile care au acelaşi număr administrativ şi, întrucât fiecare imobil trebuie să se identifice printr-o adresă unitară, este necesară o renumerotare a acestora. În vederea evitării pe viitor a eventualelor neplăceri cauzate de înscrierea cu caracter definitiv în carteafunciară, înscrierea incorectă în evidenţele fiscale şi comerciale, etc., a imobilelor cu adrese administrative necorespunzătoare, propun renumerotarea administrativă a imobilelor din Piaţa Daciei, municipiul Buzău, în vederea unei atribuiri unitare a numerelor administrative imobilelor respective. Numerele administrative vor fi atribuite imobilelor, identificate printr-un număr cadastral, şi nu fiecărui apartament sau spatiu comercial din incinta acestora, la solicitarea asociaţiilor de proprietari în cazul imobilelor-blocuri de locuinţe colective şi la solicitarea proprietarilor imobilelor –cu destinaţie de spaţiu comercial, iar în acest sens, instituţia noastră va emite certifícate de nomenclatură stradală şi adresă.” Conform anexei la proiect, dupa adoptarea hotararii, sediul Primariei Buzau va avea ca adesa PIATA DACIA, Nr.1.
Palatul Comunal, care servește drept sediu al primăriei și consiliului local, a fost construit în perioada 1899–1903 la comanda primarului orașului, Nicu Constantinescu, după un proiect al arhitectului Alexandru Săvulescu. Săvulescu a supervizat lucrările până în 1902, și atunci locul său la conducerea proiectului a fost preluat de Kafșinski. Palatul a fost inaugurat la data de 16 decembrie 1903, în prezența regelui Carol I și a principelui Ferdinand.
Cea mai importantă sală a Palatului Comunal era sala de recepții, decorată în stil venețian. În ea a avut loc ceremonia de inaugurare a clădirii. Tot acolo se țineau ședințele solemne de învestitură, recepții oficiale sau chiar concerte. Înaintea celui de al Doilea Război Mondial, Liga Culturală organiza anual în această sală un bal de 24 ianuarie. Primarul Pretor Grigorescu a achiziționat pentru această sală picturi ale mai multor artiști, printre care se numără Alexandru Moscu, Petre Bulgăraș, Ignat Bednarik. În timpul războiului, pentru a fi ferite de bombardamente, acestea au fost transferate la primăria comunei învecinate Simileasca, de unde doar puține din ele au fost recuperate după război. Palatul a fost bombardat la 8 august 1944 de avioane britanice, iar în noaptea de 27–28 august a fost incendiat.