July 15, 2025

OLIMPICII SI CAMPIONII, PREMIATI DE CONSILIUL JUDETEAN

0
elevi-premiati-1

Joi,zi memorabila pentru buzoienii de azi dar mai ales pentru cei de maine. Pentru cei de astazi pentru ca au putut face cunostinta cu elevii ce au dus la cel mai inalt nivel invatamantul buzoian, iar pentru cei de maine pentru ca pot sta linistiti, schimbul de maine este deja pe val.

Mai intai au fost olimpicii si antrenorii. Elevii olimpici din judetul Buzău și profesorii lor îndrumători au fost premiați joi, în cadru festiv, de către Consiliul Judetean Buzău. Este vorba despre 70 de elevi şi 35 cadre de didactice, care au reuşit să obțină premii la olimpiadele internaționale şi naţionale, în decursul anului şcolar 2022 – 2023.

 

David-Andrei Vlad a obţinut, în această vară,  două medalii de aur la Olimpiada Internaţională de Ştiinţele Pământului, dar și medalia de argint la Olimpiada Internaţională de Biologie. El a fost primul adolescent premiat în cadrul festivității de astăzi.

David-Andei Vlad spune că numai prin muncă poți avea rezultate deosebite, dar și satisfacțiile cuvenite. El spune că după absolvirea Colegiului Hasdeu, își va continua studiile la o universitate de prestigiu din Statele Unite.

Și cadrele didactice din Buzău, cu rezultate excepționale în pregătirea elevilor olimpici, au fost premiate astazi.

Consiliul Judeţean Buzău premiază, de aproape 10 ani, elevii buzoieni cu rezultate excepţionale la învățătură.

Atât elevii, cât şi profesorii coordonatori cu rezultate remarcabile au fost recompensați cu premii între 600 și 1000 de lei. Excepție a făcut David-Andrei Vlad, singurul buzoian olimpic internațional, care a primit 5.000 de lei.

Au urmat sportivii si coristii.

Sportul buzoian are viitor. Dovadă stau performanțele de excepție obținute de echipele buzoiene la olimpiadele naționale organizate în anul școlar 2022 – 2023. Două echipe din județ – una din Buzău, cealaltă din Rm. Sărat – s-au clasat  pe primul loc la Olimpiada Națională de handbal, respectiv oină. Totodată, echipa de volei fete a unei școli gimnaziale din Buzău s-a clasat pe locul III la olimpiada națională. Toate cele trei echipe au fost premiate, astăzi, la sediul C.J. Buzău.

Echipa de handbal băieți a Școlii Gimnaziale „George Emil Palade” Buzău, formație pregătită de profesorul Marius Cristian Ciocîrlan, a obținut premiul I la Olimpiada Națională a Sportului Școlar – Handbal.

Tot premiul I a obținut, la faza națională a Olimpiadei naționale școlare – disciplina oină fete liceu – și echipa de fete a Colegiului Național „Alexandru Vlahuță” din Rm. Sărat, formație pregătită de profesorul Relu Adam.

Tot în acest an, echipa de volei fete a Școlii Gimnaziale „George Emil Palade” Buzău, antrenor Luminița Dobrin, s-a clasat pe locul 3 la Olimpiada Națională a Sportului Școlar – disciplina volei fete gimnaziu. Toate cele trei echipe au fost premiate astăzi, în cadru festiv, de către conducerea Consiliului Județean Buzău.

Tinerii sportivi buzoieni au fost felicitați atât de către președintele C.J. Buzău, Petre Emanoil Neagu, cât și de inspectorul școlar general, Daniela Palcău.

Componenții celor trei echipe, alături de profesorii lor coordonatori, au fost recompensați cu premii în bani, cu sume între 600 și 800 de lei, în funcție de performanța obținută.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings