DUMINICA SF. GRIGORIE PALAMA
Sfântul Apostol Pavel spunea: credinţa este din auz, iar auzul prin cuvântul lui Dumnezeu. Sf. Grigorie Palama (n. 1296 – d. 1359) a fost calugar la Sf. Munte Athos apoi Episcop de Tesalonic, apărător si promotor al curentului isihast (gr. Ησύχιος „isihios” – calm, linişte), el însuşi fiind un practicant. Această este o metodă de rugăciune aparută incă din secolul al IV-lea, cei dedaţi acestei practici se retrăgeau în locuri liniştite şi prin concentrarea gândului la rugăciune se ridicau la un nivel înalt de percepere a realităţii, ajungând să vadă lumina dumnezeiască necreată, văzută de Sfinţii Apostoli Petru, Ioan şi Iacov la Muntele Taborului, la schimbarea Domnului la faţă. Isihaştii rosteau continuu rugăciunea inimii sau rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”.
Isihaştii iau îndemnul pe care Mântuitorul îl adresează tânărului din Capernaum, după ce îl vindecă, şi anume „îndrăzneşte”, că îi sunt iertate păcatele la rugăminţile celor care l-au adus, şi se roagă permanent către Dumnezeu. La Muntele Sinai a fost dată Legea din Vechiul Testament, care era una drastică. Mântuitorul cheamă cu blândeţe, cu dragoste, către El, către rugăciune şi spune „cere şi ţi se va da”, iar celor care se roagă li se vor ierta păcatele, li se vor împlini cererile şi, cel mai important pentru creştini, se vor mântui. Rugăciunea făcută în orice formă a ei şi de către oricine duce la aflarea adevăratei cauze, la originea noastră care este starea primordială, cea dinainte de păcatul protopărinţilor noştri Adam şi Eva. De aceea, ateii, necredincioşii, nu-şi găsesc starea, caută sensul vieţii, motivul pentru care trăiesc, pentru că, dacă nu-L află şi din rugăciune pe Dumnezeu, „vin de nicăieri şi merg nicăieri” (Petre Ţuţea).
Omul în lumină s-a născut şi a luat cunoştinţă de existenţa Lui, căci şti de tine după ce exişti şi ai atunci sentimentul veşniciei, împreună cu lumina divină. Dacă omul ar fi rămas neîncetat în lumină şi trupul ar fi pătruns permanent de lumina veşnică a lui Dumnezeu, precum S-a arătat lui Moise, lui Ilie şi Sfinţilor Apostoli în Tabor. Aşa cum trupul are nevoie de mâncare, apă, odihnă, la fel şi duhul are nevoie de hrana spirituală, rugăciunea. Isihaşti spuneau că în timpul rugăciunii trebuie să depăşeşti laturile acestei lumi, iar prin practica şi modul lor de rugăciune, reuşesc acest lucru. „Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Iisus Hristos, pentru voi” (I Tesaloniceni 5, 16 – 18).
Mihai Neicu