Duminica a VIII-a dupa Rusalii

Dumnezeu nun e intoarce niciodata spatele, nu ne lasa san e chinuim, ci mereu este langa noi, ne ajuta, si face tot posibilul sa ne fie bine. Vindeca pe cei bolnavi si hraneste pe cei flamanzi de fiecare data cand I se cere ajutorul si chiar daca nu i-L cerem, El este alaturi de noi. La fel si ca in pericopa evanghelica de la Matei care s-a citit in aceasta duminica. “Şi ieşind, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor.” (Matei 14, 14).

Nu este un filosof nepasator sau un terapeut modern si nici un simplu om, ci Dumnezeu facut Om. Din cinci paini si doi pesti satura multimea flamanda de nevoia trupeasca de a manca, dupa ce ore in sir s-a infruptat de bunatatile predicii divine: “Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri” (Matei 14, 20)

Dumnezeu savarseste minuni cu noi in orice moment, in orice zi. In primul rand ne trezeste dimineata la viata, nu ne pastreaza in somnul vesnic “Din somn sculandu-ma, multumescu-Ti Tie, Prea Sfanta Teime” (Rugaciunea diminetii), ci ne mai ofera un moment in care sa savarsim binele, sa ajutam pe aproapele si sa ne sacrificam sau sa ne jerfim pentru el. Ne da un gand bun, ne scapa de pericolele zilnice. De cate ori am trecut pe langa o nenorocire? De cate ori era gata-gata sa se intample ceva rau? Dar nu s-a intamplat. Atunci El a fost langa noi.

Lumea toata se bucura pentru mancare pe care le-o da Dumnezeu, dar numai unii Ii multumesc, iar numarul celor care se bucura de putinul sau de indestularea mesei este enorm in comparative cu cei care aduc slava. Toti vrem mai mult, nu mai suntem satisfacuti de cat este ci vrem mai mult. Pe langa ce avem spunem, impinsi de impuls, ce bine daca mai era ceva in plus. Dar daca Dumnezeu ar zice ca vrea mai multa rugaciune de la noi, mai multa recunostinta? In starea in care suntem poate am muri, pacatuind ingorandu-L pe Cel care ne hraneste: “Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte” (Matei 6, 26).

Calicia este un pacat care ne cuprinde foarte repede, la fel ca nerecunostinta. Multi stiu sa se bucure de creatia divina, dar nu stiu ca se bucure de Creator, il ignora voit sau nevoit, partial sau complet. Trebuie stiu ca noi in fata Lui vom fi mereu, atat in aceasta viata, cat si in viata viitoare, dar El aici ne este calauza si lumina veghetoare, pe cand in viata vesnica judecator.

Oameni buni, nu va lasati rapiti de iluzia lucrurilor pieritoare ci pretuiti sufletul, vobele si gandurile frumoase. Multimea din evanghelia acestei duminici se bucura pentru ca s-a saturat, nu pentru ca il avea in fata pe Dumnezeu, pierzand din vedere faptul ca Iisus nu a venit doar sa vindece pe cel bolnav, sau sa hraneasca pe cel flamand, ci sa cheme in primul rand la pocainta si sa puna mai mult accent pe suflet decat pe trup. Trupul este trecator, dar sufletul vesnic, trupul se ingreuiaza, dar sufletul nehranit se chinuie. “Dati Cezarului cele ce sunt ale Cezarului si Lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Marcu 12, 17).

Mihail Neicu