DEMOLATORUL BAGIU…NU SE MAI OPRESTE  

“Soc si groaza la varful Partidului National Liberal. Pentru ca, dincolo de calculele facute asiduu pentru intrarea la guvernare, multi dintre mai-marii partidului tremura din toate incheieturile la gandul ca procurorii Laurei Codruta Kovesi il au in custodie pe colegul lor, Cristinel Bagiu. Iar dupa cum sustin sursele noastre, fostul presedinte al Consiliului Judetean Buzau se dovedeste deja un „denuntator model”, oferind organelor de ancheta nu doar ponturi valoroase, dar si probele audio si imagistice necesare urgentarii anchetelor”, se precizeaza in editia de astazi a cotidianului “National”.

De ce toarna Bigiu?

Multi se intreaba de ce isi toarna Bigiu, cu mare sarg, fostii colegi de partid si fostii colaboratori. O parte a raspunsului s-a regasit la oameni apropiati ai fostului presedinte de CJ. Acestia spun, cu mana pe inima, ca Bigiu ducea la Capitala toti banii din spagi. Pentru el nu opera mare lucru, poate nimic. Cu banii dusi la Bucuresti, Bigiu a sustinut campanile electorale ale unor candidati trimisi de la centru, nume grele de altfel, dar si a unor candidati locali, mai saracuti ori cu arici la buzunar, candidati care actualmente se regasesc pe lista de consilieri judeteni.

Dupa ce la Bigiu a venit Mos Nicolae cu catuse, fostul sef al CJ Buzau se astepta, ca cei pe care i-a ajutat financiar sa acceada pe functii, sa-i acorde o mana de ajutor. Cum nimeni nu i-a intins o mana de ajutor, Bigiu a aplicat un dicton nou :”cine nu-i cu mine, vine langa mine”… Si uite asa, Cristinel nu iarta pe nimeni.

Lunea, zi de Herastrau

Cristi Bigiu avea un program special atata timp cat a fost presedinte de CJ. Ziua de luni era rezervata Capitalei unde se spunea ca are intalniri la ministere, dar si intalniri cu mai marii PNL. Cert este ca, din stenograme reiese faptul ca Bigiu nu a mintit in ceea ce priveste activitatea din fiecare prima zi a saptamanii. Surse spun ca Bigiu ii chema la masa la restaurantele de fite din Parcul Herastrau pe toti colegii aflati la varful PNL, pentru a le propune diverse combinatii. Si se pare ca astfel a strans un portofoliu extrem de interesant cu privire la fruntasii liberali. Care se adauga la „extrasurile de cont” cu privire la sutele de mii de euro, bani luati din spaga si dati mai departe pentru campaniile electorale ale PNL-ului.

Capii pomelnicului…

Dupa ce si-a intrat in mana cu denuntul care a dus la arestarea fostului ministru de Interne Cristian David, Cristinel Bagiu s-a dezlantuit pur si simplu. Si-a inceput spovedania in ordine cronologica, incepand cu povestea celor 700.000 de euro primiti in 2008 de la un om de afaceri trimis de Cristian David pentru a-l ajuta intr-o combinatie imobiliara. Iar cum banii au fost luati in plin an electoral, Bagiu nu a avut ce face si a trebuit sa cotizeze serios la campania partidului. Dupa Cristian David, urmatoarea victima a lui Bagiu pare sa fi fost George Scutaru, liderul liberalilor buzoieni la acea data.

Dupa cum spune editia de astazi a cotidianului “National”, si linistea actualului viceguvernator al Bancii Nationale a Romaniei, Bogdan Olteanu, ar putea fi serios zguduita de acest scandal.

Urmeaza Motreanu si Atanasiu ?

Bagiu ar fi  devenit o prezenta obisnuita a locatiilor de lux de pe Soseaua Nordului, unde si-a mutat practic biroul. Si unde forta intalniri cu liderii partidului, sub diverse pretexte, pentru a le propune acestora tot felul de combinatii sau chiar incercand sa le inmaneze unele sume de bani. Toate aceste momente fiind imortalizate pentru posteritate, bineinteles. Asa ca liberalii care au acceptat invitatiile lui Bagiu, in Herastrau sau prin alte locuri, chiar nu au de ce sa doarma linistiti. Iar pe lista posibilelor victime ale buzoianului se afla nume grele ale PNL-ului, in frunte cu Dan Motreanu, Teodor Atanasiu si atii, a caror implicare in aceasta ancheta ar putea produce o adevarata implozie a partidului care se pregateste asiduu pentru intrarea la guvernare, se spune in editia de astazi a cotidianului “National”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings