CINE SUGRUMA PRESA BUZOIANA ?

Jurnalistul zilelor noastre se afla intr-o situatie extrema. situatia extrema. Situatia aproape fara iesire si mocneste de ani buni in sanul redactiilor. Se crede ca prohodul presei româneşti este mai aproape ca niciodată, cu toate că încă mai există o şansă de reanimare. Aceasta este concluzia Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) care, folosind peste o sută de interviuri cu manageri, editori, jurnalişti din presa locală şi centrală, a realizat un raport în perioada octombrie 2014 – aprilie 2015. Făcut public luni, de Ziua mondială a libertăţii presei, acesta conţine concluzii ce schiţează în linii mari viaţa profesională din ce în ce mai chinuită a jurnaliştilor români.

Astfel, anul 2014 a fost marcat de adâncirea crizei din mass-media, condiţii în care lătratul câinelui de pază al democraţiei se aude din ce în ce mai greu. „Dacă ar fi să definim cu un singur cuvânt starea sectorului mass-media în anul 2014, frica ar fi cuvântul cel mai potrivit. Frica jurnalistului că mâine ar putea să nu mai aibă un loc de muncă, frica de la finalul lunii, când nu ştie dacă va primi salariul, frica de patron, de politicieni, de autorităţi. Frica managerilor care încearcă să supravieţuiască pe o piaţă aflată în cădere liberă şi unde regulile jocului concurenţial sunt încălcate adeseori, teama că publicitatea ar putea să dispară, frica de instituţiile statului, care ar putea să vină în orice moment în controale prelungite abuziv. Şi, de ce nu, frica acelora care au încălcat legile, că mecanismele de control ale statului încep să funcţionze. Câinele de pază al democraţiei pare mai timorat ca oricând. Banii din piaţă sunt din ce în ce mai puţini, majoritatea bugetelor de publicitate mergând către televiziunile centrale. Afacerile de media au fost lovite, în continuare, de scăderea vânzărilor şi a audienţelor, de problemele legate de distribuţie, de publicitatea din bani publici alocată discreţionar şi, mai nou, de interpretările diferite ale legislaţiei româneşti în domeniul fiscalităţii şi al dreptului muncii”, se arată în raportul “Starea sectorului mass-media din România în 2014 – Vulnerabilităţi şi posibile soluţii”.

Şansa unora, neşansa altora

Raportul mai notează că „trecerea, la 17 iunie 2015, la transmisia terestră digitală – sistem în care frecvenţele de emisie vor fi mai multe, dar televiziunile vor trebui să plătească pentru a avea acces la ele – va agrava situaţia televiziunilor locale”. Potrivit estimărilor Asociaţiei Române de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA), aproape 170 de licenţe TV sunt în pericol de a dispărea odată cu trecerea la transmisia digitală terestră.

„Paradoxal, aceasta ar putea fi şansa ziarelor locale de a se repoziţiona ca principal furnizor de informaţie locală. Rolul acestora este evident, ele fiind de multe ori singurul mijloc al populaţiei din zonele rurale ori oraşele mici de a afla informaţii care privesc comunităţile respective. Media centrale nu mai oferă informaţii care să servească nevoilor de informare din aceste comunităţi. În majoritatea cazurilor, ştirile despre subiecte locale difuzate la televiziunile naţionale sunt despre accidente, crime sau alte subiecte «senzaţionale»”, se precizează în raport.

Concluziile CIJ indică şi multe nemulţumiri ale jurnaliştilor, care acuză salariile din ce în ce mai mici, lipsa de predictibilitate şi stabilitate a locului de muncă, programul încărcat şi sarcinile din ce în ce mai multe. „Publicul consideră că mass-media sunt profund viciate, deplânge lipsa conţinutului de calitate, condamnă uneori derapajele din mass-media, dar nu este dispus să plătească pentru conţinut şi nici nu sancţionează prin schimbarea obiceiurilor de consum mediile pe care, altfel, le critică. În plus, nici jurnalismul bun nu-şi găseşte o audienţă foarte mare”, se spune în raport.

Din cauza calităţii scăzute a programelor, televiziunile locale au o audienţă extrem de redusă: “Publicul sancţionează astfel lipsa unei oferte informaţionale adecvată nevoilor lui”.

Presiunile politice au impact

Totodată, raportul subliniază încercarea continuă a autorităţilor şi a factorilor politici de a se erija în adevăraţii responsabili editoriali ai redacţiilor. „La o primă vedere, nu pare nimic nou. Încercarea de control şi cenzură a existat dintotdeauna. Diferenţa pe care o menţionează acum majoritatea intervievaţilor este că, dacă în 2004 cenzura era brutală, agresivă şi vizibilă, mecanismele sunt acum mai subtile şi generalizate”, se mai arată în raportul CJI. De asemenea, CJI precizează că „majoritatea controlului se face prin intermediul mecanismelor economice şi prin folosirea instituţiilor statului ca organisme de represiune”. „Ameninţările deschise la adresa vieţii şi siguranţei jurnaliştilor sunt destul de puţine, dar criza generalizată, lipsa de perspective, salariile mici, care uneori întârzie cu lunile, au făcut ca lupta să fie una de uzură, care nu le pune în pericol viaţa, dar care nici nu asigură mai mult decât supravieţuirea pe termen scurt”, se spune în acelaşi raport.

Potrivit CJI, elemente de mai sus descriu o criză majoră de sistem în mass-media. „(…) La rândul ei, comunitatea jurnalistică este în derută. Abilităţile profesionale tradiţionale se schimbă, devin mai complicate, accesul la informaţia primară este mai simplu pentru consumator, «mijloacele de informare în masă» nu mai sunt doar apanajul jurnaliştilor. Cu un telefon mobil şi o conexiune la internet, oricine poate deveni «furnizor de conţinut», fără constrângeri profesionale legate de acurateţe sau etică. Jocul pare a fi la final, mediile tradiţionale părând a pierde partida, spune CJI.

Însă, potrivit CJI, „ca în orice situaţie de criză, există posibilitatea înnoirii” cu „o idee generatoare de progres (şi profit)” care va câştiga piaţa şi o va putea reforma după oferta sa. „Nu asistăm la o extincţie. Dacă presa va avea un model economic viabil, investiţiile se vor întoarce. Jurnalismul nu moare, se transformă”, este concluzia finală a CJI.