Calendar Crestin Ortodox
BREAKING NEWS

CENTURISTELE SI-AU TURNAT PESTII

CENTURISTELE SI-AU TURNAT PESTII
16 Jan
6:28

Poliţişti buzoieni efectuează cercetări cu privire la de zece persoane suspectate de proxenetism şi prostituţieparasute / Toţi suspecţii au fost conduşi la sediul IPJ Buzău, iar trei dintre ei au fost reţinuţi de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au realizat documentarea activităţilor infracţionale şi, respectiv, destructurarea unei grupări formată din zece persoane suspectate de proxenetism şi prostituţie.

La data de 15 ianuarie a.c., poliţişti de la mai multe structuri operative ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au efectuat trei percheziţii domiciliare pe raza municipiului Buzău.

De asemenea, poliţiştii au acţionat şi pe principalele drumuri naţionale ce străbat judeţul Buzău şi au depistat 15 tinere care atrăgeau şoferii aflaţi în tranzit, în vederea practicării de raporturi sexuale cu aceştia, în schimbul unor sume de bani.

Împotriva tinerelor respective a fost luată şi măsura sancţionării contravenţionale cu amendă, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

După definitivarea tuturor activităţilor din teren toţi suspecţii – trei bărbaţi între 23 şi 34 de ani, două femei în vârstă de 44 şi 45 de ani, două adolescente de 17 ani, o adolescentă în vârstă 16 ani şi două tinere de 19, respectiv 25 de ani – au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a rezultat că, în perioada iulie 2012 – ianuarie 2014, patru persoane suspectate de proxenetism – trei bărbaţi şi o femeie – ar fi înlesnit şi tras foloase de pe urma practicării prostituţiei de către şase suspecte, obţinând suma de aproximativ 450.000 de lei.

Clienţii” erau „racolaţi”, de regulă, prin postarea unor anunţuri pe internet sau din diferite unităţi de alimentaţie publică şi se întâlneau cu tinerele la locuinţele lor, ale tinerelor sau în camere închiriate în unităţi hoteliere.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore împotriva a trei dintre suspecţii de proxenetism.

« »

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings