Calendar Crestin Ortodox
BREAKING NEWS

CE SPUNE BIBLIA DESPRE … PORUNCA  ÎNTÂI DECALOGUL

CE SPUNE BIBLIA DESPRE … PORUNCA  ÎNTÂI  DECALOGUL
14 Sep
9:48

Respect față de Evanghelie

INTRODUCERE:“Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alți dumnezei afară de Mine !“ Exod 20, 2-3

Regăsirea “Stăpânului”

Ne aflam în debutul Decalogului și, așa cum se întâmplă adesea în multe domenii ale vieții, un debut poate fi o temelie pentru ceea ce urmează. Privită din acest punct de vedere, porunca întâi este într-adevăr fundamentul întregii Legi morale, temelia tuturor celorlalte porunci ale Decalogului.

Știți de ce ? Pentru că porunca întâi ne face cunoștință cu “Stăpânul”- adevăratul “Stăpân” al tuturor lucrurilor văzute și nevăzute din acest univers.

Există oare ceva mai important în această viață decât să-ți cunoști ( recunoști ) originea, identitatea și scopul pentru care trăiești ?

“ De unde venim ?”, “Cine suntem ?” și “Încotro mergem?” sunt cele trei întrebări fundamentale ale oricarei filozofii și religii. Dacă o religie ( sau o filozofie ) nu e capabilă să răspundă la cele trei întrebări, ea nu își merită numele.

Porunca întâi ne răspunde dintr-o dată la două din aceste întrebări fundamentale:

“Cine suntem ?” Dacă prima porunca ar fi început altfel, de exemplu: “Eu sunt Domnul , Dumnezeu…”, ideea de relație apropiată dintre noi și El nu ar fi ieșit în evidență. Dumnezeu ar fi apărut ca un Suveran al universului, un Stapan absolut al tuturor lucrurilor, inclusiv al sufletelor noastre. Un Suveran atotputernic și nimic mai mult.

Porunca întâi începe însă puțin altfel: “Eu sunt Domnul, Dumnezeul tau…” Observați diferența ?

Pronumele posesiv “tău” schimbă întregul sens al expresiei, ceea ce ne dă certitudinea că într-adevăr suntem fii de Dumnezeu, căci numai unor fii ai Săi El li se adresează într-un mod atât de personal și familiar.

“De unde venim?” La această întrebare putem răspunde în două moduri.

Dacă ne gândim la zilele Creațiunii, la Edenul în care au fost așezați primii noștri părinți, atunci putem spune că venim din Paradisul creațiunii desăvârșite, din armonia începuturilor și din viața fără de sfârșit la care am fost rânduiți.

Dacă ne gândim însă la tragedia căderii în păcat, atunci răspunsul la întrebarea ”De unde venim?”este cu totul altul: venim din Egiptul necredinței și al răzvrătirii față de Dumnezeu, venim din robia păcatului și a morții…

Iată cum, în doar câteva cuvinte simple, prima poruncă a Decalogului ne aduce aminte de originea , dar și de identitatea noastră: Dumnezeu este Dumnezeul nostru personal, care vine să ne salveze din starea deznădăjduită în care ne aflăm datorită naturii noastre păcătoase.

Cu adevărat,  prima poruncă a Decalogului ne ajută să ne regăsim “Stăpânul” . Nu un “stăpân en-gros” ( al tuturor, la grămadă) , ci un “stăpân en detail” ( al meu , al tău, al lui, al ei, etc …). Un Stăpân care dorește o relație apropiată cu ai Săi, care le urmărește binele și le întinde brațul Său salvator.

Am văzut mulți copii abandonați de părinții lor și crescuți, fie în case de copii, fie de părinți adoptivi. La vârsta maturității, mulți dintre ei, deși au deja propriile familii și o situație materială acceptabilă, își caută adevărații părinți. Nu sunt siguri pe sentimentele lor față de aceștia, nu știu cum vor reacționa la o eventuală întâlnire, nu știu ce să răspundă la întrebarea dacă ei îi iubesc sau nu pe părinții lor naturali care i-au abandonat. Însă în sufletele lor ei au o nevoie lăuntrică profundă: să-și cunoască originile și identitatea. Și până ce nu își întâlnesc părinții, acești copii nu își găsesc liniștea sufletească.

Privind la noi, cu toții avem în străfundurile ființei noastre un “instinct al întoarcerii acasă”. Cu toții purtăm în inimi un mare gol în formă de Dumnezeu. Rătăcim prin lume ca niște oi fără păstor, ca niște cățeluși care și-au pierdut stăpânul…De aceea marea noastră nevoie este să-L cunoaștem pe Cel ce ne-a creat, pe Tatăl ceresc, pe Dumnezeul adevărat care este “Stăpânul “ tuturor lucrurilor văzute și nevăzute.

Răspunzând acestei nevoi fundamentale a ființei umane, porunca întâi începe cu “cartea de vizită” pe care Suveranul universului ne-o dă fiecaruia personal:

“Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-am scos din țara Egiptului, din casa robiei.”

Parafrazând primele cuvinte ale poruncii, ea ar putea suna și așa:

“Fiul Meu ( fiica Mea ) , stiu că în străfundul sufletului tău tânjesti să Mă cunoști, pe Mine, adevăratul tău Creator, Tată și Mântuitor. Știu de această nevoie esențială a existenței tale, deoarece Eu am pus-o în inima ta. Nu te framânta în zadar ! Iată-Mă, Eu sunt Domnul , Dumnezeul tău. Sunt aici lângă tine. Poți să Mă cunoști dacă vrei. Îți stau la dispoziție…”

Evanghelia după…Decalog”

Poate cineva se întreabă ce caută Evanghelia în sânul Decalogului. Evanghelia și Legea sunt doar două lucruri cu totul deosebite !

Fiind obișnuiți cu mulțimea legilor de tot felul, după care trebuie să ne coordonăm viața, nu avem prea des ocazia să vedem vești bune ( evanghelii ) în enunțul lor. De obicei, vedem doar reguli, restricții, avertizări care, dacă nu sunt luate în serios, pot atrage pedepse.

Cine poate vedea , de exemplu, o veste bună pe indicatorul care limitează viteza de deplasare pe sosea, când te grăbești spre aeroport și riști să pierzi avionul ? Sau, cine vede o veste bună în anunțul din scara blocului care te obligă să păstrezi liniștea exact atunci când aștepți oaspeți, iar covoarele nu sunt încă bătute ?

În general, ideea de lege nu e compatibilă cu cea de veste bună ( evanghelie ) . Totuși, în cazul primei porunci a Decalogului, Legea și Evanghelia se armonizează în mod desăvârșit.

Dar unde poate fi găsită Evanghelia în prima poruncă a Legii morale ?

Dacă vom cere unui credincios să enunțe prima poruncă din Decalog, în cele mai multe cazuri el va spune: “Sa nu ai alți dumnezei afară de Mine.”

Dacă deschidem o carte care comentează Decalogul, vom găsi prima poruncă enunțată astfel: “Sa nu ai alți dumnezei afară de Mine.

Dacă vom avea ocazia să vizităm monumentele celor zece porunci din curțile de justiție americane, vom putea citi același enunț al primei porunci : “Să nu ai alți dumnezei afară de Mine.”

Însă o privire atentă în textul Scripturii ne va face să observăm că ghilimelele nu sunt puse înaintea lui “să nu…” , ci cu mult mai înainte: “Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei…” ( traducerile Cornilescu-rom., Crampon-fr., King James-engl., RSV-engl. )

De ce oare aceasta trunchiere a primei porunci a Decalogului ? Înlăturând primele cuvinte prin care Dumnezeu ni se recomandă, de fapt am înlăturat tocmai vestea cea bună ( Evanghelia ) conținută în Lege.

În această primă parte a poruncii întâi nu există interdicții; nu ni se spune ce să facem și ce să nu facem; nu suntem avertizați și nu ni se dau reguli. Aici ni se spune doar ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi. Tocmai în aceasta constă vestea cea bună conținută în Lege: înainte ca Dumnezeu să ne ceară ceva, înainte ca El să așeze în fața noastră o serie de restricții, El face ceva esențial pentru noi: ne eliberează din robia spirituală , ne face să privim din nou drept, ne redă demnitatea de oameni liberi.

Dumnezeu nu ne pune în față un cod de legi, pentru ca apoi să ne pândească dacă le împlinim sau nu. El știe din ce suntem făcuți; ne cunoaște natura păcătoasă și neputința noastră morală și știe că ne este imposibil, prin propriile noastre puteri , să ascultăm de Legea Sa. De aceea Dumnezeu ne vine în ajutor: înainte să ne ceară, El ne oferă. Și ne oferă cel mai de preț lucru pentru ființa umană: libertatea.

“Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău care te-am scos din țara Egiptului, din casa robiei…”

Să observăm că Dumnezeu nu le-a dat evreilor Legea Sa nici în Egipt, când israeliții trudeau la ridicarea piramidelor faraonilor, nici în timpul celor zece plăgi, nici la Marea Rosie, când poporul Israel era strâns din toate părțile. Darea Legii a avut loc numai după ce poporul a devenit cu totul liber, și când a conștientizat faptul că e un popor liber. Înainte de momentul Sinai, Dumnezeu demolase toți zeii principali ai Egiptului ( zeul Hapi-Nilul, zeul- broască, boul Apis etc. ), făcuse un drum uscat prin Marea Roșie pentru ca israeliții să poată scăpa de urmărirea armatelor egiptene, le dăduse apă în pustie și mană din cer, nimicise armatele amenințătoare ale amaleciților… Abia după aceea, când totul era pregătit, când Israel era un popor liber, când își recăpătase identitatea națională, când acest popor putea privi înainte liber și demn, abia atunci Dumnezeu le-a dat Legea Sa, făcând apel la ascultare.

Aplicând acest mare adevăr la întreaga lume creștină, putem observa același principiu după care lucrează Dumnezeu: Întâi El ne eliberează din robia păcatului, prin jertfa lui Christos, și numai după aceea ne pune înainte cerințele Legii, pentru ca să nu recădem în aceeași robie. Acest principiu după care lucrează întotdeauna, ne spune ceva despre caracterul lui Dumnezeu : dreptate ( exprimată în cerințele Legii ), dar și milă, har, îndurare ( exprimate în ceea ce face Dumnezeu pentru a-l elibera pe om ).

Dacă prin eliberarea oferită de Dumnezeu întelegem mai mult decât eliberarea poporului evreu din robia egipteană, și anume eliberarea întregului neam omenesc din robia păcatului, atunci putem spune cu toată convingerea că prima declarație a Decalogului așează la baza Legii lui Dumnezeu chiar crucea – cea care ne-a adus această eliberare.

O cruce care stă la baza Legii morale ? Iată un adevăr la care poate nu ne-am gândit până acum ! Adevărata ordine firescă a lucrurilor, așa cum e văzută de cer, este aceasta: întâi crucea, Evanghelia și eliberarea, și apoi Legea și ascultarea. Întâi ceea ce face Dumnezeu pentru noi, și după aceea ceea ce trebuie să facem noi pentru El. Nu Dumnezeu clădeste pe realizările noastre, ci noi cladim pe realizările Lui. Orice inversare a acestei ordini duce la legalism ( încercarea omului de a se elibera, de a se mântui prin propriile puteri ).

Dacă Legea ar fi lipsită de Evanghelie, ea nu ar fi decât un simplu cod etic, lipsit de putere și incapabil să transforme.

Această ordine firească a lucrurilor ( întâi Evanghelia și apoi Legea ) poate fi regăsită în întreaga Scriptură. Prin profetul Isaia, Domnul ne face o chemare plină de încărcătură sufletească:

“Intoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat” ( Isaia 44,22 )

Dumnezeu nu spune: “Intoarce-te la Mine ca să te răscumpăr”, nici “întoarce-te la Mine și după aceea te voi răscumpăra”, nici “întoarce-te la Mine ca să te pot răscumpăra”. El întâi ne răscumpără, și după aceea ne cere să-L urmăm.(Lori Balogh).

Cât de minunat și încurajator este acest adevăr !

                                                                        Pagină realizată de Ionel Turturică

« »

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings