AVOCATUL VASILE, TRIMIS IN JUDECATA! BEGANU… IN ASTEPTARE

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului CETERAȘ GHEORGHE, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, și sub control judiciar, a inculpatului VASILE MIHAIL-COSMIN, avocat în Baroul Buzău, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență .

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În contextul demersurilor infracționale depuse pentru retrocedarea unor mari suprafețe de teren forestier, în perioada imediat următoare emiterii deciziei nr. 231/2012, inculpatul Paltin Gheorghe Sturdza și avocatul său, Adam Ioan, au efectuat demersuri pentru a se efectua o cât mai rapidă punere în punere în posesie și eliberare a titlului de proprietate prin coruperea funcționarilor publici implicați.

Având în vedere că Tribunalul Covasna dispusese cea mai mare retrocedare de pădure din România(43.227 ha), rămasă irevocabilă, interesul persoanelor care se ocupau în mod obișnuit cu vânzarea de păduri a fost foarte ridicat, știut fiind că valoarea unei păduri crește proporțional cu mărimea suprafeței compacte.

Astfel, unul dintre primii interesați de pădurea proaspăt câștigată a fost și inculpatul Ceteraș Gheorghe, care l-a contactat pe inculpatul Sturdza Paltin Gheorghe și i-a solicitat să-i acorde o întâlnire legată de subiectul terenului respectiv.

La data de 26 iulie 2012, cu ocazia întâlnirii pe care au avut-o la Brașov,

inculpații Vasile Mihail Cosmin și Ceteraș Gheorghe i-au pretins inculpatului Paltin Gheorghe Sturdza suprafața de 10.000 de hectare de pădure (25% din suprafața totală), în schimbul determinării funcționarilor din județul Bacău (prefect – președintele Comisiei județene de fond funciar, ITRSV, Direcția silvică etc.) să efectueze cât mai urgent punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate pentru cele 43.227 ha de teren forestier.

Acesta din urmă nu a acceptat propunerea celor doi inculpați, comisionul pretins părându-i-se foarte mare.

Amintim că inculpații Ceteraș Gheorghe și Vasile Mihail-Cosmin fac obiectul unui alt dosar penal aflat pe rolul DNA – Serviciul Teritorial Ploiești, ce privește reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5.134 hectare de teren forestier (comunicate nr. 1640 și 1652 din 19, 20 noiembrie 2014, respectiv 112 din 21 ianuarie 2015 ).

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Brașov, cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings