ADIO ZIARE, SEMNĂTURĂ ŞI RESPECT!

Consemnat de TITI PETRE

După 30 de ani de libertate și democrație, presa scrisă este la împărtașania de dinainte de ultima suflare. Ziua de mâine va fi, probabil, prima după multe decenii în care cotidianele românești nu vor mai fi pe tarabe, la benzinării și în supermaketuri. Ziarele, nu se vor mai tipări. Probabil cu doua- trei excepții, la tiraje derizorii, care vor fi gasite doar prin benzinării si supermarketuri.

Asta-i pohta ce-am pohtit…

Oprirea presei scrise este iminentă și de ce nu, previzibilă. COVID 19 este doar virusul și visul apărător al multor adepți ai nondemocrației maeștri în rostirea și rostuirea Viteazului Mihai – „Asta-i pohta ce-am pohtit…”.
Oprirea ziarelor ar însemna afectarea severă a democrației, afectarea a câteva sute de mii de familii, oameni care muncesc în redacții, oameni care muncesc  în difuzare, la tipografii și transportatori. În restul Europei, inclusiv în țările grav afectate, precum Italia și Spania, ziarele continuă să iasă, ca o încercare de conservare a normalității și a nevoii de informare a publicului.

Bideuri şi oliţe poleite…

Spuneam că  dispariția presei scrise este iminentă și de ce nu, previzibilă. De mai mult timp tot trag semnalul de alarmare, toți spun că am mare dreptate…Puțini sunt cei care văd că democrația anului 2020  este sub cea din anul 1990. Interesele ascunse, modul în care se mârâie și se latră la noi… este acceptat cu mândrie de indivizi duplicitari care în față de pupă și în spate fac febră de la atâtea șuturi trase în fundul buzoienilor.
Cu voia dumneavoastră voi relua parte dintr-un articol publicat în luna martie, cu o zi înaintea botezului de la Obelisc.<<Cat e ziulica de mare, pe buzele buzoienilor, patru cuvinte sunt rostite cu celeritate: ipocrizie, incompetenti, prosti, tampiti. Din punctul de vedere al multora dintre noi, acestea ar fi calitatile de exceptie dovedite de cei care ne conduc, de sefii nostri directi. In cazul in care la cele patru cuvinte am mai adauga inca doua, respectiv avaritie si pungasie, atunci, cu siguranta, arealul sefilor s-ar extinde la extrem. Si, totusi, poate ca unii nu sunt asa, dar sunt prostiti sa-si afiseze fateta de tupeist. Cine-i prosteste? Cine-i ameteste? Raspunsul este previzibil: Cine are interes sa castige intr-un mandat cat in doua vieti! Cine sunt acestia? Pamfil Seicaru le spunea „oameni cu bideul”…Camil Petrescu în Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război. Nae Gheorghidiu, unul dintre personajele tipice lumii bune din interbelic, e membru al Partidului Naţional Liberal, condus de Ionel Brătianu. Camil Petrescu descrie scena în care cineva îi cere să-l vîre la liberali:„Invita, în glumă, pe un deputat opozant să se înscrie în partidul liberal, ca să-şi asigure viitorul politic.

– Fugi de-aici… Ce-s nebun? … să duc oala de noapte a lui Ionel Brătianu? Căci spiritul de disciplină în partidul liberal a fost totdeauna proverbial.

Nae Gheorghidiu l-a privit lung, uimit şi pe urmă, ca un joc de scenă de bătrîn actor de provincie.

– Să duci oala de noapte a lui Brătianu? şi-l măsura mereu dispreţuitor, din cap pînă în picioare. Pe urmă cu mîndrie: Mă, oala de noapte a lui Brătianu o duce conu Alecu (important membru al partidului), eu duc pe-a lui Conu Alecu şi tu, dacă vii în partid, o s-o duci pe-a mea. Şi în hohotele de rîs ale tuturor: Cum crezi tu? … Ăsta-i partid serios, cu erarhie, mă, nu glumă”.

Regăsim scena, chiar dacă uşor ferchezuită, în eseul „C. Argetoianu diletant şi zeflemist”, publicat de Pamfil Şeicaru în „Carpaţii” nr. 13-14 mai 1956, reprodus în „Scrieri din exil”:

„Cînd Argetoianu a intrat în guvernul Brătianu, un partizan, profesorul de drept comercial Stoianovici, a venit agitat să-şi exprime nedumerirea şi chiar indignarea:

– Cum, coane Costică, de acum încolo vom duce oala de noapte a lui Brătianu?

– Pardon. Oala de noapte a lui Brătianu o voi duce eu, tu o vei purta pe a mea”.>>

Nu întâmplator am reluat aceste pasaje. Oliţa şi bideul sunt şi acum agreate de cei aleşi si de cei culeşi, de cei care au grijă  numai şi numai de imaginea lor. Nu degeaba… răsplata este poleirea cu câteva karate a oliţelor şi bideurilor. Cât despre informaţie, în acest moment nu putem vorbi decât despre filtrarea ei. Şi asta în ciuda faptului că informaţia despre domnul COVID 19 ar fi poate ultima care trebuie filtrată. Că unii vor, că alţii nu, obligatoriu este ca orice hotărâre luată pe seama COVID 19 să ajungă imediat şi pe orice cale la fiecare buzoian. Şi asta nu e tot…pentru că poleiala subţire cu miliarde se ţine…

În lipsa cailor, înşeuăm câinii

„În fiecare zi, am început articolul cu emoţia din prima zi. Mă socotesc debutant şi încerc acel fior anonim, care se numeşte trac, gândindu-mă la neînduraţii judecători anonimi. Să-ţi respecţi semnătura ca să te respecte cititorul, ca să-i păstrezi încrederea”, scria Pamfil Șeicaru în însemnările sale zilnice.

Mare dreptate avea Pamfil Seicaru cand spunea „Să-ţi respecţi semnătura ca să te respecte cititorul, ca să-i păstrezi încrederea”. Astazi, poate mai mult ca oricand, desi suflarea romaneasca este lovita crunt de virusul numit “ipocrizie”, nevoia de cunoastere este la fel de mare. Si atunci este firesc sa ne intrebam de ce presa scrisa este in moarte clinica?

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (spre cunostinta incoronatilor autohtoni, filiala de la Buzau poarta numele „Pamfil Seicaru”) a lansat la începutul anului 2017 pe prima pagină a site-ului propriu un sondaj de opinie, adresat bănuim cu precădere jurnaliștilor, în care o primă întrebare a fost: „Considerați că presa tipărită va reuși să recupereze terenul pierdut în fața surselor de informare online?” Numai 25 la sută din răspunsuri au fost DA, iar 72 la sută au fost tranșant pesimiste – NU. Eșantionul de respondenți nu a fost foarte mare, dar și așa cred că nici concluziile nu sunt departe de adevăr.

Care-i „pohta” oamenilor ?

In momentul în care presa scrisă a luat-o la vale cu repeziciune, cu aceeași viteză, ziariștii s-au axat pe presa on-line. O orientare care a salvat transferul de informație către cititori, mesajele ajung cu repeziciune și alte multe avantaje. Numai că, prin multitudinea de site-uri aparute ( unii au chiar căte o duzină să mulţumescă toate pohtele) s-a produs o disipare și o răcire necontrolată a tagmei jurnalistice. Şi mai lipseşte ceva extrem de important despre care vorbea Pamfil Şeicaru: „Să-ţi respecţi semnătura ca să te respecte cititorul, ca să-i păstrezi încrederea”!

Ce au facut altii care au simtit nevoia de moda retro in presa. Au simtit ca informatia trebuie accentuata prin puterea mesajului tiparit, mesaj care dă tărie, dă mai multă responsabilitate prin cuvântul scris. Şi aici voi veni cu un singur exemplu. Un site olandez precum De correspondent, născut din donațiile cititorilor, a strîns în SUA aproximativ un milion de dolari ca să angajeze jurnaliști în America, asta arată dorința oamenilor de a nu pierde ceva ce ei simt că e important, chiar dacă nu mai pare la modă – presa scrisă.