OANA MATACHE/ : ̦ ̦!
Publicat: 08 iulie 2026
În ultimele zile (dar problema este veche, ín nenumărate cazuri) pe rețelele sociale circulă o filmare în care un copil este agresat de un adult. Înțeleg revolta. Dar vă rog: opriți distribuirea. Vă explic de ce astfel de postări nu ajută copilul , dimpotrivă.
Fiecare share înseamnă mii de oameni noi care văd umilirea lui. Imaginile rămân pe internet ani întregi. Colegii, profesorii, vecinii le văd. Trauma nu se termină când se termină bătaia , continuă cu fiecare vizualizare.
O filmare virală nu declanșează automat o anchetă. Autoritățile intervin când sunt sesizate. Zece mii de share-uri nu valorează cât un singur apel la 112 sau 119.
Am văzut cu îngrijorare ce s-a întâmplat sub aceste postări: oameni care justifică bătaia, care scriu că ,,așa se educă un copil”, care cer și mai multă violență. În loc să protejeze victima, postarea a devenit o tribună pentru normalizarea abuzului. Fiecare comentariu de acest fel spune unui copil abuzat, undeva, că nimeni nu-l va crede și nu-l va apăra. Iar altor părinți le spune că violența e acceptată social.
Bătaia NU este metodă de educație. Este interzisă de lege în România din 2004, în orice formă, inclusiv în familie. Un copil lovit nu învață disciplină , învață frică.
Cu cât reacționăm mai mult , cu share, comentarii, chiar și cele revoltate , cu atât platforma împinge filmarea către mai mulți oameni. Ne transformăm, fără să vrem, în amplificatorul abuzului.
Ce putem face concret:
Un copil agresat are nevoie de protecție, nu de vizualizări. Și cu siguranță nu are nevoie de o secțiune de comentarii care îi spune agresorului că a procedat corect.
