În fiecare an, în luna martie, Inspectoratul de Poliție Județean Buzău dă startul activităților derulate pentru marcarea Zilei Poliției Române, sărbătorită pe 25 martie.
În acest an, polițiștii îi invită pe buzoieni la Muzeul Poliției Române, găzduit de Centrul Muzeal “I.C. Brătianu” Buzău, în perioada 11-13 martie a.c.
Activitatea inedită va fi realizată cu sprijinul Muzeului Județean Buzău și Muzeului Național al Poliției Române Târgoviște.
Buzoienii vor avea acces liber pentru a observa în detaliu diverse exponate (vestimentație, dotare) ce definesc profesia de polițist încă din cele mai vechi timpuri și pentru a asculta expuneri ale momentelor ce au marcat evoluția instituției.
De asemenea, pe parcursul celor trei zile, poliţiştii din Buzău vor fi prezenți la muzeu cu tehnica și dotarea de actualitate, desfăşurând activităţi dedicate celor interesați.