Vineri, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară s-au întâlnit cu elevii Școlii Gimnaziale „Nicu Constantinescu” Buzău și școlilor gimnaziale nr.1 și 2 din Râmnicelu, pentru a purta discuţii despre importanţa toleranţei în convieţuirea socială şi despre măsuri pentru prevenirea bullyingului în colectivitate.
Activitatea s-a desfăşurat în contextul marcării la nivel internaţional a „Zilei toleranţei”, zi sărbătorită anual la data de 16 noiembrie, în urma deciziei Organizaţiei Naţiunilor Unite din anul 1995.
Poliţiştii au avut ca parteneri de discuţii aproximativ 90 de elevi şi cadre didactice îndrumătoare, iar dialogul a urmărit prezentarea rolului toleranţei în societate și care sunt efectele negative în cazul în care nu apelăm la aceasta în relaţiile interumane.
Prezentările pregătite au fost pretext de reflecţie, dar şi oportunitate de dialog deschis.
Elevii au fost invitaţi să ridice probleme pe care le-au întâlnit în colectivitate, la care au luat parte sau pe care doar le-au observat, dar care au fost cu un impact suficient de mare cât să le afecteze starea emoţională.
Tinerii s-au implicat activ în discuţii, având posibilitatea să formuleze întrebări poliţiştilor şi, împreună, să găsească soluţii şi modalităţi de preînâmpinare a unor situaţii similare pe viitor.
Pentru că pentru foarte mulţi copii interacţiunea cu alţi copii, în locuri în care supervizarea din partea unui adult este mai redusă (în curtea şcolii, pe terenul de sport, în pauze, în vestiare sau pe drumul spre casă), reprezintă o lecţie de viaţă, poliţiştii au discutat cu aceştia despre modul în care pot fi gestionate situaţiile conflictuale şi despre influenţa anturajului.
Totodată, s-a discutat pe linia prevenirii adoptării comportamentului de bullying/cyberbullying prin prezentarea unor situaţii de risc prin care pot ajunge victime, precum şi prezentarea formelor comportamentului violent şi factori favorizanţi, modalităţi de recunoaştere a situaţiilor de pericol şi însuşirea unor măsuri de autoprotecţie.
Pentru situaţiile în care comportamentul de bullying se menţine şi nimic nu pare să funcţioneze, copiii au fost îndrumaţi să solicite ajutorul unui adult, pentru că cel mai important pas în reducerea comportamentelor de bullying este să le recunoaştem şi să acţionăm pentru stoparea lor (ex. să semnaleze prietenilor, cadrelor didactice, părinţilor atunci când nu ştiu sau nu reuşesc să facă faţă singuri, poliţiştilor pe care îi cunosc prin interacţiunea din mediul şcolar).
Poliţiştii au reamintit şi au subliniat că pentru a evita sau a anula efectele distructive ale intoleranţei, toţi adulţii, cadre didactice şi părinţi, care au legătură cu şcoala trebuie să fie vigilenţi în a identifica astfel de situaţii şi a interveni.
Discuţiile s-au finalizat prin câteva îndrumări adresate de poliţişti atât elevilor, cât şi cadrelor didactice pentru ca, împreună, să fim parte la o comunitate sigură şi echilibrată.