October 9, 2026

„E mai rău decât a făcut-o USR-ul vreodată !”

0
romascanu

Publicat 13 noiembrie 2024

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a acuzat PNL că sabotează poziția Roxanei Mînzatu ca vicepremier al Uniunii Europene din motive politice interne, punând interesele de partid înaintea celor naționale. El a criticat și atacurile la adresa casei Roxanei Mînzatu, considerându-le nejustificate și nepatriotice, și a subliniat că PNL, prin alianțele cu AUR, continuă o linie de acțiune dăunătoare intereselor României.

„Se întâmplă ceva de nemaiîntâlnit în Parlamentul European și chiar vreau să comentați, în calitatea dumneavoastră de purtător de cuvânt al PSD. Doamna Roxana Mînzatu, în situație de a fi vice-premier al Uniunii Europene, așa a negociat domnul Marcel Ciolacu cu doamna Ursula von der Leyen, a primit un portofoliu și funcția de vice-premier. Pentru România, să ai vice-premier al Uniunii Europene mi se pare o cinste, o onoare. În Parlamentul European, am văzut că partenerii dumneavoastră de coaliție de la PNL, deghizați în PPE, au făcut un Casus belli că a extins casa părintească natală.”, a spus Bogdan Chirieac.

„De la 50 la 113, ceva de genul. E clar un demers împotriva intereselor naționale și nu e prima oară când se întâmplă lucrul ăsta. Pentru mici mize politice interne, pentru că acolo cred că este de fapt originea acestui demers, Siegfried Mureșan și colegii de la PNL continuă să saboteze poziția doamnei Mînzatu, care este o poziție a României, nu este o poziție nici a PSD-ului, nici a doamnei cu pricina.

Este o poziție negociată, în premieră pentru România, de Marcel Ciolacu, aceea de vicepreședinte executiv. Este un portofoliu cu vreo 250 de miliarde de euro buget și toate astea nu contează pentru delegația PNL la Parlamentul European, pentru că e foarte important să ne agățăm de orice.

         Sigur, doamna Mînzatu a explicat că nu e casă monument istoric, e casa în care s-a născut. Nu știu dacă vreunul din colegii dumneaei din Parlamentul European, din România sau de oriunde, a copilărit și a crescut într-o familie de muncitori, într-o casă de 53 de metri pătrați.

          Dânsa a dublat această suprafață la 113 mp fără niciun fel de problemă. Să te legi de chestiunea asta, după ce nu ai participat la audierile din Parlamentul României, să te aliniezi cu cei pe care i-ai luat în brațe în diversele consilii județene și primării de UAT-uri unde au făcut alianțe – PNL a făcut alianțe cu AUR. PNL continuă demersul AUR din Parlamentul European, când AUR nu a votat vicepreședinții Parlamentului, români. Ei duc un pas mai departe această chestiune într-un demers total nepatriotic.

Eu sper ca lumea să vadă și să înțeleagă unde s-a ajuns cu această campanie. O campanie mai rea și mai urâtă ca aceasta nu am văzut până acum, când interesele de partid sau personale sunt puse înaintea intereselor țării.” , a spus Lucian Romașcanu.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings