October 9, 2026

Deputatul Andi Cristea, vicepreședinte al Comisiei pentru sprijinirea procesului de aderare a României la OCDE

0
andy

Plenul comun al Parlamentului a aprobat, marți, constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Deputatul social-democrat buzoian Andi Cristea a fost desemnat vicepreședinte al Comisiei, iar acesta a anunțat că se angajează să ajute la îndeplinirea acestui obiectiv important pentru țara noastră.

„Astăzi (28 martie, n.red.), am fost ales vicepreședinte al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Este o onoare și o responsabilitate să reprezint interesele românilor în acest demers important.

Aderarea la OCDE va avea un impact semnificativ asupra economiei noastre, generând locuri de muncă, atrăgând investiții și îmbunătățind nivelul de trai. Ca membru OCDE, vom beneficia de experiența și colaborarea cu alte state membre, lucru care ne va ajuta să dezvoltăm politici economice și sociale sustenabile. Mă angajez să muncesc din greu pentru a ne atinge acest obiectiv strategic și să colaborez cu toți actorii politici pentru a realiza viziunea unei Românii prospere și dezvoltate”, a transmis Andi Cristea, pe pagina sa de Facebook.

Comisia va avea mai multe obiective, precum examinarea, atât în procedură legislativă la prima Cameră sesizată, cât și în procedura legislativă la Camera decizională, a inițiativelor legislative necesare în vederea armonizării și alinierii legislației cu incidență asupra procesului de aderare la OCDE, aflate în procedură parlamentară. De asemenea, Comisia mai are printre obiective și îndeplinirea activităților necesare în vederea participării parlamentarilor români la lucrările rețelei interparlamentare a OCDE, precum și activități de diplomație parlamentară în scopul promovării candidaturi României la organizație.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Privacy Policy Settings